Guvernul de la Londra amână inițiativa Brexit, pe fondul speculațiilor privind demisia Theresei May
-
23 Mai 2019 16:06
Guvernul de la Londra a amânat prezentarea în Camera Comunelor a noii inițiative pentru aprobarea proiectului de acord Brexit, pe fondul speculațiilor referitoare la demisia premierului Theresa May, potrivit Mediafax.
Premierul Theresa May urma să prezinte vineri noua formă a proiectului de Acord Brexit în Camera Comunelor, dar, potrivit unor surse citate de postul Sky News, Guvernul va amâna inițiativa până pe 3 iunie.
Andrea Leadsom a demisionat, miercuri seară, din funcția de ministru britanic pentru Relația cu Parlamentul, în semn de protest față de abordarea premierului Theresa May privind Brexit.
Theresa May este contestată din ce în ce mai puternic de colegii din Partidul Conservator și i se cere demisia din cauza crizei Brexit. Theresa May, lider al Partidului Conservator și prim-ministru, a refuzat până acum să demisioneze. Marea Britanie nu se va putea retrage din Uniunea Europeană dacă Acordul Brexit nu va fi aprobat de Camera Comunelor, a declarat marți premierul Theresa May, explicându-le deputaților că aceasta este "ultima șansă". Theresa May le-a transmis membrilor Camerei Comunelor că au "ultima șansă" de a realiza Brexit, prin aprobarea proiectului Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Premierul britanic a susținut că va prezenta un "nou acord Brexit", care conține noi garanții privind drepturile angajaților, standarde în domeniul mediului, clauze privind frontiera irlandeză și un "compromis" în domeniul vamal.
Theresa May a atras atenția că respingerea din nou a Acordului Brexit riscă să conducă la anularea ieșirii Marii Britanii din UE. Proiectul de Acord Brexit urmează să fie prezentat din nou spre aprobarea Camerei Comunelor la începutul lunii iunie. "Sunt introduse noi modificări semnificative pentru a proteja integritatea economică și constituțională a Marii Britanii. Adevărul este că după trei încercări de obținere a aprobării Parlamentului, nu vom putea părăsi Uniunea Europeană dacă nu vom avea un acord care să beneficieze de o susținere largă a partidelor", a subliniat Theresa May.
Liderul de la Londra a semnalat că ar putea oferi Parlamentului șansa de a se pronunța asupra organizării unui nou referendum dacă aprobă Acordul Brexit.
Consiliul European a decis amânarea ieșirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.
Sursa: Mediafax