Guvernul de la Chișinău a aprobat decizia privind controlul comun la frontiera cu Ucraina

  • 25 Mai 2017 11:54
Guvernul de la Chișinău a aprobat decizia privind controlul comun la frontiera cu Ucraina

Cabinetul de miniștri a aprobat joi, 25 mai, hotărîrea cu privire la semnarea Acordului cu Ucraina privind controlul comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele de trecere la frontiera de stat moldo-ucraineană, informează MOLDPRES.

Documentul vine să substituie acordul dintre cele două țări cu privire la organizarea controlului în comun semnat la 11 martie 1997, notează Moldpres.

Încheierea acordului ”va contribui esențial la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de cooperare dintre instituțiile cu atribuții la frontieră, în interesul și avantajul ambelor state, în scopul asigurării securității frontierei de stat între Republica Moldova și Ucraina”, menționează Ministerul Afacerilor Interne. Instituirea controlului comun este prevăzută de Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova și este o cerință în vederea implementării Acordului de Asociere cu UE.

Acordul se planifică să fie semnat la 5 iunie 2017, la Soroca, în cadrul întrevederii conducătorilor autorităților de frontieră.

În ultimul timp, Chișinăul și Kievul discută despre instituirea controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană în punctul de trecere de la Cuciurgan, pe segmentul transnistrean, iar Tiraspolul se opune cu vehemență. ”Această cooperare bilaterală dintre Republica Moldova și Ucraina va contribui la simplificarea procedurilor controlului de frontieră a persoanelor și de vămuire a mărfurilor, fluidizarea traficului, eliminarea fenomenelor negative prezente la frontieră”, a declarat anterior vicepremierul Gheorghe Bălan. Pe de altă parte, șeful Departamentului de interne al autoproclamatei republici nistrene, Vitali Ignatiev, a declarat că nu exclude faptul că Transnistria se va adresa Federației Ruse cu rugămintea de a-i disloca pe reprezentanții ruși în calitate de forță care ar putea să asigure securitatea la punctele de trecere a frontierei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău