Guvernul de la București a aprobat începerea lucrărilor la podul peste Prut în zona Albița-Leușeni

  • 12 Februarie 18:38
Guvernul de la București a aprobat începerea lucrărilor la podul peste Prut în zona Albița-Leușeni

Guvernul de la București a aprobat, joi, începerea lucrărilor la podul peste Prut în zona Albița-Leușeni din județul Vaslui, o investiție de peste 250 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Executivului de la București, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiții „Pod pe DN 24B km 42+092 peste râul Prut, Albița-Leușeni, județul Vaslui”, transmite Agerpres. 

Valoarea totală a investiției se ridică la 256,9 milioane lei, iar durata de executare a lucrărilor prevăzută de 24 de luni. Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii.

„Construirea unui nou pod este necesară, având în vedere că structura existentă datează din anul 1954. Investiția va asigura îndeplinirea cerințelor de rezistență și stabilitate, precum și creșterea siguranței și funcționalității în exploatare. Totodată, proiectul va îmbunătăți condițiile de mediu prin reducerea emisiilor poluante”, a explicat Guvernul.

Podul va avea o lungime totală de 420 metri, care include și rampele, și va avea patru benzi de circulație.

„Pe perioada de execuție a lucrărilor, pentru menținerea traficului rutier, se va realiza o variantă provizorie în aval de podul existent, cu lungimea de 300 m, inclusiv un pod provizoriu cu lungimea de 95 mp, dimensionat hidraulic”, a precizat Executivul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
25,64
Cer fragmentat
Umiditate:60 %
Vint:2,98 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău