Guvernul britanic anulează Discursul Reginei pe 2018 pentru a da timp Parlamentului să adopte legislația pentru Brexit

  • 18 Iunie 2017 17:10
Guvernul britanic anulează Discursul Reginei pe 2018 pentru a da timp Parlamentului să adopte legislația pentru Brexit

Discursul Reginei care ar trebui să aibă loc în 2018, în deschiderea sesiunii parlamentare viitoare, a fost anulat, actuala sesiune urmând să se întindă pe doi ani pentru ca Parlamentul să dispună de timp suficient pentru a adopta legile necesare Brexit-ului, a anunțat ministrul pentru relația cu Parlamentul, Andrea Leadsom, informează BBC și Reuters.

Discursul Reginei pe anul acesta urma să aibă loc luni, 19 iunie, dar a fost amânat pentru miercuri, în condițiile negocierilor purtate de prim-ministrul Theresa May cu partidul ultraconservator unionist nord-irlandez DUP pentru susținerea unui guvern conservator minoritar în urma scrutinului legislativ anticipat.

Discursul Reginei — ce are loc în mod tradițional cu prilejul ceremoniei de deschidere a sesiunii parlamentare și prezintă proiectele legislative ale guvernului pentru anul următor — a fost anulat prima dată în 1949, iar ultima dată în 2011, la decizia coaliției de guvernare între conservatori și liberal-democrați, criticată atunci de laburiștii din opoziție ca un 'abuz de putere'

'Vom construi cel mai larg consens posibil pentru planurile noastre pentru Brexit, iar aceasta înseamnă să dăm Parlamentului timpul maxim necesar pentru a examina aceste proiecte de legi, ținând o sesiune de doi ani', a explicat Andrea Leadsom.

Potrivit ministrului, legislația privind ieșirea din UE va începe cu Legea marii abrogări (Great Repeal Bill) a directivelor europene transpuse în legislația britanică. Guvernul mai intenționează să prezinte 'o agendă internă menită să combată nedreptățile sociale din țara noastră', a adăugat dna Leadsom.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău