Guvernul a semnat cu ONU Cadrul de cooperare pentru dezvoltare durabilă 2023-2027

  • 25 Noiembrie 11:27
Guvernul a semnat cu ONU Cadrul de cooperare pentru dezvoltare durabilă 2023-2027

Guvernul a semnat cu Organizația Națiunilor Unite Cadrul de cooperare pentru dezvoltare durabilă 2023-2027 (UNSDCF). Acesta reprezintă un angajament ferm de a extinde cooperarea comună și de a multiplica rezultatele deja obținute, în conformitate cu prioritățile naționale descrise în Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, transmite IPN.

Sub ghidarea coordonatorului rezident ONU în Moldova, 24 de agenții și entități ONU au elaborat Cadrul de cooperare în colaborare cu Guvernul de la Chișinău. Viziunea generală a acestuia este de a asigura o țară în care oamenii doresc să trăiască, exercitând-și pe deplin drepturile lor și beneficiind de o calitate mai bună a vieții într-o societate mai incluzivă și mai rezilientă.

Cadrul de cooperare pune un accent puternic pe caracterul transformațional (dezvoltare echilibrată și echitabilă) al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), bazându-se pe premisa că o calitate mai bună a vieții pentru toți cetățenii Republicii Moldova poate fi obținută doar dacă prosperitatea țării este accesată de toți cetățenii și dacă cei mai vulnerabili și marginalizați sunt împuterniciți să își exercite drepturile sale și să participe în mod semnificativ în toate sferele vieții.

Guvernul și ONU au definit patru priorități strategice, printre care și instituții juste și incluzive și oportunități egale pentru dezvoltarea umană. Este vorba și despre guvernarea participativă și coeziunea socială, creșterea prosperității comune într-o economie durabilă, precum și dezvoltare ecologică, comunități durabile și reziliență la dezastre și la schimbări climatice.

Cadrul de Cooperare a fost elaborat în baza unor consultări ample la care au participat peste patru mii de persoane.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
0,24
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Fri
1
Sat
2
Sun
2
Mon
0
Tue
-1
Arhivă Radio Chișinău