Guvernul are nevoie de 3 miliarde de lei pentru revendicările angajaților din Educație

  • 11 Ianuarie 2017 13:01
Guvernul are nevoie de 3 miliarde de lei pentru revendicările angajaților din Educație

Guvernul are nevoie de aproximativ trei miliarde de lei pentru a satisface cerințele sindicaliștilor din domeniul învățământului. Printre revendicările angajaților din Educație este și majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută.

Pentru majorarea salariilor profesorilor cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017, mărirea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști, recalcularea anuală a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii și majorarea burselor cu 20%, Guvernul ar avea nevoie de aproximativ trei miliarde de lei. Ceea ce ar însemna o suplinire cu circa o treime a bugetului pentru educație, susține expertul Ion Preașcă.

”E o sumă foarte mare, dacă calculăm doar personalul didactic, adică 54 de mii de angajați și salariul mediu de cinci mii de lei, să majorezi cu 50 %, deja este 1, 6-1,7 miliarde de lei” a declarat Ion Preașcă. 

Totodată, Ion Preașca consideră că este complicat să se găsească aceste resurse financiare, întrucât bugetul  pentru anul 2017 a fost deja aprobat, iar conform legislației, în primele luni ale anului nu pot fi făcute rectificări în buget.

”Nu sunt asemenea resurse, nici nu au fost prevăzute. Asta ar însemna o rectificare bugetară esențială și asta ar însemna să tăi din alte domenii și să dai la domeniul educației”, a declarat Ion Preașcă.

Reprezentanții Ministerului Educației declară că susțin inițiativa de majorare a salariilor profesorilor. Specialistul principal la Serviciul comunicare și relații cu publicul din cadrul Ministerului, Natalia Screlea a declarat că la întrevederea de ieri cu autoritățile, sindicaliștii din învățământ au convenit asupra unor revendicări:

”S-a convenit la majorarea cuantumului burselor de studii cu 20% , precum și majorarea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști în câmpul muncii”, a declarat Natalia Screlea.

Joi, sindicaliștii din învățământ urmează să se întâlnească cu premierul Pavel Filip pentru a conveni dacă vor fi majorate salariile cu 50 la sută și dacă se va recalcula cuantumul pensiilor. În caz contrar, profesorii vor ieși de luni, 17 ianuarie la proteste.  Precizăm că pentru anul 2017, cheltuielile pentru educație prevăzute în bugetul de stat sunt de 9,68 miliarde de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău