Guvernul a aprobat noile modificări la Codul Muncii. Salariații vor putea beneficia de un nou tip de concediu social

  • 21 Februarie 12:53
Guvernul a aprobat noile modificări la Codul Muncii. Salariații vor putea beneficia de un nou tip de concediu social

Copiii vor fi mai protejați de exploatarea prin muncă, iar salariații vor putea beneficia de un nou tip de concediu social. Guvernul a aprobat un șir de modificări la Codul Muncii și Codul Contravențional.

Potrivit proiectului, la împlinirea vârstei de 15 ani, persoanele vor putea fi angajate doar pentru prestarea unor munci ușoare, care nu afectează securitatea, sănătatea și dezvoltarea acestora. Pentru a combate exploatarea prin muncă a copiilor și a crește nivelul de protecție a acestora, proiectul stabilește sancțiuni contravenționale.

De asemenea, documentul vine cu îmbunătățiri ale procesului de organizare a muncii în schimburi și oferă mai multe oportunități de angajare în câmpul muncii a femeilor gravide, a celor care au născut de curând și a celor care alăptează.

O altă prevedere ține de introducerea concediului social neplătit, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru îngrijirea unei persoane care locuiește cu angajatul și are nevoie de sprijin, ca urmare a problemelor de sănătate.

Proiectul urmează a fi transmis Parlamentului spre aprobare. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:2,57 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău