Guvernul a aprobat modificări la legea cu privire la gazele naturale, care va permite funcționarea pieței chiar și după ieșirea din stare de urgență

  • 01 Noiembrie 2023 12:34
Guvernul a aprobat modificări la legea cu privire la gazele naturale, care va permite funcționarea pieței chiar și după ieșirea din stare de urgență

Persoanele care au fost implicate în activități de spălare a banilor sau care mențin legături cu grupări de crimă organizată nu vor pot realiza investiții în domeniile de importanță pentru securitatea Rep. Moldova și nu vor putea participa la privatizări sau la alte afaceri cu statul. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi, 1 noiembrie, de către Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Economice. Ministrul Dumitru Alaiba a precizat că proiectul face parte din procesul de deoligarhizare și nu va permite ca bani de proveniență ilicită să poată fi utilizați pentru a acapara patrimoniul național. Tot astăzi, Guvernul a aprobat modificări la legea cu privire la gazele naturale, care, potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, va permite funcționarea pieței chiar și după ieșirea din stare de urgență, transmite Radio Chișinău.

Una dintre deciziile aprobate de cabinetul de miniștri se referă modificarea legii cu privire la gazele naturale, care, potrivit ministrului Energiei Victor Parlicov, va permite funcționarea pieței chiar și după ieșirea Rep. Moldova din stare de urgență. Totodată, acest proiect vizează creșterea securității energetice prin crearea acelor stocuri de 15% până la 1 noiembrie, depozitate în alte state, a mai spus ministrul. 

„Trei, este vorba de dezvoltarea și modernizarea infrastructurii existente. Deci, obligarea operatorilor sistemelor de transport de a crea capacitate bidirecțională, gazul în permanent să intre și să iasă din Rep. Moldova”, a spus Parlicov.

Un alt proiect aprobat de Guvern ține de procesul de deoligarhizare, după cum a precizat ministrul Dezvoltării Economice Dumitru Alaiba. Astfel, persoanele de rea credință, precum cele care au fost implicate în activități de spălare a banilor sau care mențin legături cu grupări criminale nu vor pot realiza investiții în domeniile de importanță pentru securitatea statului, nu vor putea participa la privatizări sau la alte afaceri cu statul.

„Sensul este că nu dorim ca bani de proveniență ilicită din spălări de bani să poată fi utilizați pentru a acapara patrimoniul statului care urmează să fie într-un fel sau altul privatizat”, a declarat Alaiba.

De asemenea, miniștrii au aprobat amendamente la Hotărârea Guvernului cu privire la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a argumentat necesitatea modificărilor prin remedierea deficiențelor structurii respective.

„Prin modificările propuse, va avea loc fortificarea Serviciului prin majorarea efectivului limită cu șase unități de personal, va fi creată o subdiviziune responsabilă de controlul intern managerial și va fi creată o subdiviziune responsabilă de protecția datelor cu caracter personal”, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.

Totodată, Guvernul a modificat Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale pentru Monopol Fiscal, fiind stabilită în acest sens componența nouă a Comisei.

La fel, miniștrii au aprobat ratificarea Acordului de împrumut, în valoare de 86 de milioane de euro, cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru construcția unui nou spital regional la Bălți.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău