Guvernul a aprobat mai multe acorduri de finanțare și împrumut pentru susținerea domeniilor agricol și cel de alimentare centralizată cu energie termică
-
05 Noiembrie 2020 18:30
Guvernul a aprobat astăzi mai multe acorduri de finanțare și împrumut pentru susținerea domeniilor agricol și cel de alimentare centralizată cu energie termică.
Astfel, Republica Moldova va primi 13,5 milioane de euro de la Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Banii sunt oferiți pentru construcția unei instalații de distrugere/prelucrare a deșeurilor de origine animală. Acest lucru ar facilita includerea Republicii Moldova în lista țărilor cu drept de export în Uniunea Europeană a produselor zootehnice.
Tot astăzi Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Astfel, Republica Moldova va primi cu împrumut 92 de milioane de euro pentru a îmbunătăți eficiența sistemului de alimentare centralizată cu energie termică.
Proiectul prevede optimizarea procesului de generare a energiei termice și electrice, contribuind astfel, la îmbunătățirea productivității și securității aprovizionării cu energie electrică și termică a consumatorilor din municipiul Chișinău. Tot din acești bani se vor instala echipamentelor noi de producere a energiei.