Guvernul a aprobat hotărârea care permite achitarea datoriei față de Gazprom

  • 26 Noiembrie 2021 08:45
Guvernul a aprobat hotărârea care permite achitarea datoriei față de Gazprom

Guvernul a aprobat astăzi alocarea a aproximativ 1,4 miliarde de lei Moldovagaz, care îi va transfera Gazprom-ului pentru gazul consumat în luna octombrie și avansul pentru luna noiembrie. În schimbul acestor bani, Moldovagaz va renunța la datoriile pe care le are compania de stat Termoelectrica pentru gazul livrat anterior. Astfel, datoria Termoelectrica față de Moldovagaz este transmisă unei alte întreprinderi de stat - Energocom.

Premierul Natalia Gavriliță a declarat, în debutul ședinței din această dimineață a Executivului, că aceasta a fost unica soluție pentru ca Republica Moldova să primească în continuare gaz, în condițiile în care Gazprom amenința sistarea livrărilor în decurs de 48 de ore dacă nu primea banii.

Concernul rus a cerut urgentarea plății, inclusiv în avans, în conformitate cu prevederile noului contract, semnat pentru cinci ani. În luna octombrie Republica Moldova a importat gaz la un tarif de aproape 800 de dolari pentru mia de metri cubi, de câteva ori mai mare decât tariful pentru consumatori.

Opoziția, dar și unii experți au criticat faptul că Guvernul nu a făcut publice condițiile contractului și nu a întreprins acțiunile necesare pentru a preveni riscul suspendării livrărilor de gaz. De asemenea, a fost criticată și soluția identificată de Guvern pentru a achita de urgență banii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
9,96
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău