Guvernul a alocat peste 1,6 miliarde de lei pentru întreținerea și reparația drumurilor din Republica Moldova

  • 07 Februarie 12:29
Guvernul a alocat peste 1,6 miliarde de lei pentru întreținerea și reparația drumurilor din Republica Moldova

Aproximativ un miliard și 600 milioane de lei vor fi alocați în acest an din fondul rutier pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale din Rep. Moldova. Potrivit unui proiect aprobat astăzi, 7 februarie, de Guvern, banii vor fi utilizați pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație pe o rețea totală de aproape șase mii de kilometri. Totodată, vor fi alocați bani pentru finalizarea reparației a patru poduri și inițierea lucrărilor la altele șapte, amplasate pe drumurile naționale, transmite Radio Chișinău.

Potrivit proiectului, cheltuielile sunt prioritizate în funcție de starea drumurilor naționale, cu accent pe îmbunătățirea condițiilor de circulație. Astfel, circa 780 de milioane de lei vor fi destinate lucrărilor de întreținere a drumurilor publice naționale, în timp ce aproximativ 737 de milioane de lei vor fi alocate pentru reparații capitale și construcții inginerești, a declarat Secretarul General la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu.

Prin legea bugetului de stat pentru anul 2024, pentru fondul rutier destinat întreținerii
și reparației drumurilor publice naționale, cu o lungime totală de 5.963 de km au fost alocate mijloace financiare în sumă de circa un miliard și 600 milioane de lei. Astfel, circa 737 milioane de lei vor fi utilizați pentru executarea lucrărilor de reparație capital a drumurilor și construcțiilor inginerești. Cum ar fi reparația drumului R26 sectorul Căușeni-Sălcuța sau G108 sectorul Cobusca Nouă- Anenii Noi. La fel, vor fi alocați bani pentru finalizarea reparației a 4 poduri și inițierea lucrărilor la alte șapte poduri amplasate pe drumurile naționale. 70 de milioane de lei vor fi alocați pentru executarea lucrărilor, evaluarea drumurilor și podurilor și procurarea terenurilor. Totodată, 12 milioane 600 mii de lei vor fi repartizate pentru cofinanțarea proiectelor de reabilitare a drumurilor
”, explică  Angela Țurcanu.     

Premierul Dorin Recean a subliniat importanța continuării eforturilor de reabilitare a infrastructurii rutiere și a menționat că acest lucru rămâne una dintre prioritățile Guvernului.

Guvernul construiește și în anul 2024 drumuri, poduri și infrastructură rutieră”, punctează Dorin Recean.     

Pe lângă investițiile în infrastructura rutieră, executivul a aprobat și un proiect  cu privire la declarația de conformitate a aeronavelor. Obiectivul principal al proiectului este de a alinia legislația Rep. Moldova în domeniul aviației la cea a Uniunii Europene și a garanta un nivel înalt de siguranță, a precizat Angela Țurcanu.

Prin proiect se urmărește crearea cadrului normativ primar, necesar prin stabilirea procedurilor administrative de asigurare a compatibilității în materie de navigabilitate și mediul produselor, reperelor și dispozitivelor aeronautice cu condiția respectării cerințelor esențiale stabilite în codul aerian. Proiectul creează condițiile necesare pentru menținerea unui nivel ridicat și uniform al siguranței aviației prin elaborarea cerințelor și procedurilor de certificare a aeronavelor și a produselor, pieselor și echipamentelor aferente, dar și a organizațiilor de proiectare și producție, astfel încât acestea să fie perfect aliniate la cerințele Uniunii Europene”, a subliniat Angela Țurcanu.

Cabinetul de miniștri a decis în ședință și alocarea a 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru agricultorii ale căror recolte de porumb au fost afectate în urma secetei din vara anului 2023.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău