Guvernatoarea BNM Anca Dragu: Sprijinul european și cel venit din partea României au fost decisive pentru evoluțiile favorabile din economia Republicii Moldova și reducerea dependenței de resursele energetice rusești

  • 09 Februarie 13:26
Guvernatoarea BNM Anca Dragu: Sprijinul european și cel venit din partea României au fost decisive pentru evoluțiile favorabile din economia Republicii Moldova și reducerea dependenței de resursele energetice rusești

Reducerea dependenței de resursele energetice rusești cu sprijin european, dar mai ales cu cel al României, a fost factorul hotărâtor ca inflația din Rep. Moldova să se redreseze la 4,2 la sută, după ce depășise 30 la sută în 2022, susține într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. Șefa BNM a făcut ieri, 8 februarie, prima vizită la Bruxelles, după ce a semnat recent cererea de aderare a Rep. Moldova la zona unică de plăți în euro, transmite Radio Chișinău.

Sprijinul european și cel venit din partea României au fost decisive pentru evoluțiile favorabile din economia Moldovei și reducerea dependenței de resursele energetice rusești, a subliniat Anca Dragu.

„Primul factor care a contribuit la reducerea spectaculoasă a inflației a fost reducerea dependenței de gazul rusesc și de produse energetice în general, pentru că am văzut eforturi extraordinare de a diversifica relațiile comerciale pe zona de energie electrică și gaze naturale. Avem deja depozite de gaze naturale constituite de Moldova în România, avem interconectarea țării cu sistemul de transmisie european cu energie electrică, deci măsurile din zona energiei, pentru sprijinul european și de aici în special sprijinul din partea României”, a declarat Anca Dragu.

Anca Dragu a subliniat rolul Băncii Naționale în procesul de negociere a aderării Rep. Moldova la Uniunea Europeană. Instituția va trebui să îndeplinească plenar criteriile necesare unei bănci centrale europene, iar asta presupune ca procesul de integrare aflat acum în derulare să fie aprofundat susține șefa BNM.

„Banca Națională a Moldovei are un rol important în procesul de negociere, pentru că avem 10 capitole în care avem un cuvânt de spus, trei capitole un cuvânt foarte important și șapte capitole în care contribuim semnificativ, cum ar fi capitolul de statistică și altele din zona aceasta economică. Deci rolul băncii este unul foarte important. Unul dintre cele patru-cinci obiective ale mandatului meu este contribuția hotărâtoare și la parcursul european”, susține Anca Dragu.

Anca Dragu a subliniat importanța transferului de expertiză din partea României pentru Rep. Moldova între care există relații speciale.

„Relația aceasta deosebită, privilegiată, putem spune, între Republica Moldova și România se vede și în cifre economice, pentru că deja pe diferite segmente cei mai mari investitori sunt investitorii din România. Avem o prezență solidă în sectorul bancar, prin Banca Transilvania, de exemplu”, a mai spus Anca Dragu.

Fost ministru al Finanțelor și președinte al Senatului României, Anca Dragu a fost numită guvernator al Băncii Naționale a Moldovei prin votul Parlamentului de la Chișinău în decembrie 2023.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău