Guvernările care s-au aflat la cârma țării timp de 30 de ani se fac vinovate de relația energetică cu Gazprom și criza în care ne aflăm (Revista presei)
-
04 Octombrie 2022 09:30
Guvernările care s-au aflat la cârma țării timp de 30 de ani se fac vinovate de relația energetică cu Gazprom și criza în care ne aflăm, scrie Jurnal.md. Istoricul și ex-deputatul Octavian Țîcu a atenționat în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV că actualul context geopolitic și criza energetică care se profilează pe zi ce trece tot mai mult reprezintă un efort continuu dinspre Moscova, efort care, prin intermediul guvernărilor pe care țara noastră le-a avut timp de 30 de ani, a dat roade. De altfel, responsabilitatea pentru situația de astăzi nu poate fi pusă pe umerii actualei guvernări, întrucât legăturile Moldovagaz cu gigantul rus Gazprom au fost plămădite pe durata a trei decenii. „Toate lucrurile de până acum au fost aduse de ruși exact în albia de care au avut ei nevoie. Actuala guvernare are responsabilitatea ei, desigur, dar noi trebuie să luăm în calcul toți 30 de ani: felul cum s-a construit relația Gazprom-ului cu Moldovagaz și cu autoritățile Republicii Moldova”, a menționat Octavian Țîcu.
Autoritățile din Republica Moldova află despre deciziile concernului rus Gazprom din comunicatele de presă. O spune deputatul PAS, Dumitru Alaiba, la TV8, după ce compania a redus cu 30% livrările de gaze naturale către Republica Moldova. Potrivit deputatului, Gazprom nu este cel mai de încredere și previzibil partener pentru țara noastră. Alaiba susține că Gazprom nu acționează ca un partener egal, în relațiile cu țara noastră, ci ca Ministerul rus de Externe sau cel al Economiei. „Realitatea este că Moldova este singura țară din Europa care este 100% dependentă de gazele rusești și 80% de energie electrică, care este produsă și din gaze naturale”, a subliniat Dumitru Alaiba. Totodată, el a dat asigurări că autoritățile sunt pregătite pentru cele mai grele scenarii. Guvernul a luat o serie de măsuri, inclusiv furnizarea de resurse energetice din surse alternative, susține deputatul PAS, la TV8.
Concernul rus Gazprom poate oricând rezilia contractul cu Republica Moldova însă nu face acest lucru pentru că ar declanșa o criză umanitară în regiunea transnistreană, spune expertul în domeniul energetic, Victor Parlicov, la ProTV. În același timp, expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, spune că pentru a evita un astfel de scenariu sumbru, în cazul unor sistări complete a gazului livrat de către Gazprom, Chișinăul ar putea cumpăra gaz de pe piață, pe care să-l ofere și malului stâng, iar populației să-i fie compensat tariful, notează IPN. „În regiunea transnistreană metrul cub de gaz costă 1,30 lei. Imaginați-vă ce ar fi dacă tariful ar fi de 30 de lei. În plus, salariile lor sunt mult mai mici cu 40% decât pe malul drept. Compensații nu ar putea primi pentru că 40% din bugetul regiunii transnistrene este format din banii generați de gaz. Dacă situația se agravează, noi avem în stânga Nistrului 300 de mii de cetățeni, ceea ce reprezintă 10% din populația Republicii Moldova. Capacitatea lor de plată este mai redusă, ținând cont de faptul că Republica Moldova va primi ajutor financiar din țările europene, s-ar putea subvenționa prețul la gaz, pentru că nu toată populația din stânga Nistrului are gaz. În felul acesta Republica Moldova demonstrează că este unitară. Legislația ne permite să oferim suport financiar celor din stânga Nistrului, partenerii ne vor ajuta și nu poate fi vorba de catastrofă umanitară”, a spus expertul economic, Veaceslav Ioniță.
„Odată cu anexarea Donbasului, a regiunilor Herson, Zaporojie, ocupate de armata rusă, Putin a ars toate punțile în urma sa, tăindu-și orice cale de retragere, comentează publicistul Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național. Pe alocuri, discursul lui Putin semănă cu al lui Dodon, care se crede și el un cerber al valorilor „tradiționale”, atacate de Occidentul „satanist”, profitând în același timp de realizările occidentale, de roadele civilizației lor. Lumea nu se mai teme de armata rusă, care s-a dovedit a fi mai viforoasă la paradă, decât la război. Arsenalul ei nuclear provoacă spaimă, dar nu într-atât încât ucrainenii să se împace cu pierderea teritoriilor sale. Putin a pomenit în discursul său despre Hiroshima și Nagasaki, dând astfel de înțeles, în opinia unor comentatori, că, pentru a pune capăt rezistenței ucrainene, ar putea proceda ca americanii în 1945. Numai că „precedentul” despre care vorbește el, nu este un precedent adecvat, SUA fiind atunci singura țară care poseda bombe atomice. Astăzi situația e cu totul alta: cel care ridică arma nucleară riscă să i se răspundă la fel. Putin nu are cum învinge, adevărul nu e de partea sa, el i-a surprins pe ucraineni și lumea întreagă acționând irațional, ca un smintit, dar și ucrainenii l-au surprins și au surprins lumea cu rezistența și curajul lor extraordinar, cu geniul lor militar, și Occidentul - cu solidaritatea și determinarea de a ajuta Ucraina”, scrie Nicolae Negru.