Guvernarea pregătește o lege împotriva propagandei. Igor Grosu: Vor fi sancțiuni graduale
-
15 Februarie 2022 08:00
Guvernarea proeuropeană începe lupta cu propaganda și dezinformarea. Un proiect de lege privind contracararea acestor fenomene se află deja pe masa deputaților. Președintele Parlamentului spune că inițiativa va fi supusă, în curând, consultărilor publice. Potrivit șefului Legislativului, modificarea legislativă introduce sancțiuni graduale pentru instituțiile mass-media care răspândesc știri false, manipulează și nu asigură principiul pluralismului de opinii , notează IPN.
Președintele Parlamentului spune că în contextul situației tensionate din Ucraina, aprobarea unei legi care va introduce sancțiuni pentru instituțiile media ce dezinformează este un imperativ. Președintele Parlamentului spune că inițiativa introduce sancțiuni graduale, până la sistarea activității instituției media.
„Foarte repede vom ieși cu acest proiect de lege. Este deja un draft al proiectului. Am zis să ne așezăm toți să discutăm, să ne asigurăm că avem o înțelegere comună asupra faptului ce rezolvă această lege. Avem două situații în care această lege trebuie să combată propaganda și știrile false. Sunt prevăzute și sancțiuni, sunt și definițiile acestor fenomene, cum aceste fenomene afectează securitatea națională. Sunt niște elemente care sunt lipsă în cadrul legal existent și trebuie să faci trimitere la ceea ce nu-i în lege”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Igor Grosu spune că noua lege antipropagandă va viza, inclusiv, mediul online. De asemenea, inițiativa va conține prevederi stricte pentru activitatea mass-media pe perioada stării de urgență.
„Fiind vorba despre stare de urgență în energetică, sănătate publică sau, Doamne, ferește, ceva mai grav. Acest proiect de lege îi va viza pe cei care fac propagandă și manipulează. Sancțiunile vor fi graduale. După ce terminăm consultările pe interior, vom aprecia opiniile jurnaliștilor la acest subiect. Acolo vor fi vizați chiar și cei care acum difuzează știri, dar până acum nu erau monitorizați nicăieri, diferite site-uri. Va fi reglementată, inclusiv, propaganda în mediul online”, a mai spus Igor Grosu.
Pe perioada guvernării Partidului Democrat a fost aprobată legea privind securizarea spațiului informațional. Documentul viza interzicerea difuzării știrilor și emisiunilor cu caracter analitic, politic și militar din statele care nu au ratificat Convenția privind Televiziunea Transfrontalieră (Federația Rusă nu a ratificat această Convenție). Legea antipropagandă a fost, ulterior, abrogată de către fosta majoritate parlamentară tacită PSRM-Șor.