Guatemala: Cel puțin 20 de morți într-o coliziune dintre un autocar și un camion
-
22 Decembrie 2019 08:44
O coliziune între un autocar și un camion s-a soldat cu cel puțin 20 de morți și în jur de zece răniți sâmbătă dimineață, în estul Guatemalei, potrivit unui bilanț comunicat de protecția civilă, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Accidentul s-a produs pe un drum din departamentul Zacapa, a anunțat pe Twitter Direcția generală a poliției rutiere (PROVIAL).
Nouăsprezece persoane au murit la locul accidentului și un copil de șapte ani a decedat în urma rănilor suferite într-un spital din apropiere, unde au mai fost transportate alte circa zece persoane, a declarat presei David de Leon, purtătorul de cuvânt al Conred, organismul însărcinat cu gestionarea catastrofelor.
Potrivit informațiilor din presa locală, șoferul camionului a pierdut controlul autovehiculului și a lovit în plin autocarul, care venea din departamentul Peten (nord) și se îndrepta spre capitala Ciudad de Guatemala.
"Noi toți, guatemalezii, ne-am trezit în doliu", a scris pe Twitter președintele ales Alejandro Giammattei, care își va începe mandatul pe 14 ianuarie.
Sursa:Agerpres