Groapă comună de 30 de metri lungime, descoperită lângă Mariupol
-
21 Aprilie 2022 12:28
Primarul din Mariupol, Vadim Boicenko, a anunțat, joi, că, la periferia orașului, a fost descoperită o nouă groapă comună conținând cadavre ale civililor uciși de invadatorii ruși, scrie Rador.
Potrivit lui Boicenko, trupele ruse sapă gropi comune în apropierea satului Manhuș, la 20 de kilometri de Mariupol. Localnicii au raportat că armata rusă a săpat o groapă comună de 30 de metri lungime. "Cadavrele sunt transportate cu ajutorul camioanelor" - a precizat primarul. Potrivit acestuia, ocupanții efectuează o așa-zisă "curățare" printre funcționarii publici și muncitorii municipali care au mai rămas la Mariupol. "Aceștia sunt duși undeva... Noi credem că sunt încarcerați, interogați și torturați. Există informații că (rușii, n.r.) își ascund toate crimele de război care prezintă semne de genocid. De exemplu, prin intermediul unor astfel de gropi comune" - a afirmat primarul din Mariupol.