Grigore Belostecinic, despre cazul de corupție: Două persoane nu sunt cadre didactice, iar prinicpalii vinovați nu au nimic în comun cu ASEM

  • 06 Iunie 2018 11:07
Grigore Belostecinic, despre cazul de corupție: Două persoane nu sunt cadre didactice, iar prinicpalii vinovați nu au nimic în comun cu ASEM

Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), Grigore Belostecinic, a reacționat în urma cazului pirivind rețeaua de corupție în care sunt implicați reprezentanți ai instituției, deconspirată de oamenii legii care au reținut, ieri, 9 persoane.

Grigore Belostecinic susțin că este regretabilă această situație și că reputația ASEM a fost pătată. În același timp, rectorul susține că nu au fost reținuți 6 profesori, așa cum se afirma, ieri, în comunicatul Centrului Național Anticorupție (CNA). „Deocamdată, nu cunoaștem despre rezultatele perchezițiilor efectuate la locurile de muncă ale unora din angajații noștri (precizez: învinuirile sunt adresate unor persoane concrete, și nu departamentelor, subdiviziunilor sau instituției în care activează). Deocamdată, cunoaștem că au fost reținute 6 persoane, dintre care două nu sunt cadre didactice (este vorba despre o secretară la o catedră și o metodistă la una din facultățile noastre). Din ceilalți patru o persoană are statut de cumulard extern, fiind angajată pe 0,3 normă didactică... Mă abțin de la alte comentarii”, a afirmat Grigore Belostecinic.

Acesta a spus că vrea să vină și cu anumite precizări pentru cei care reflectă cazul respectiv. „Rețelele despre care se vorbește nu au funcționat în ASEM. Ele au fost create, dezvoltate și exploatate în afara ASEM, de indivizi care nu au nimic comun cu ASEM - ul, nu sunt angajații noștri. Ei sunt principalii vinovați, și despre aceasta se vorbește în comunicatul lansat de CNA. Desigur că au fost create și pentru studenții noștri, și nu pentru cei mai buni. Iar unii profesori nu au rezistat tentației și au căzut pradă acestor fărădelegi. Imaginile difuzate, inclusiv cele cu balconul și grămezile de bani, pe fondalul cărora s-au făcut comentarii la mai multe posturi TV și diverse site-uri, au fost făcute în timpul reținerii persoanelor din afara ASEM. Desigur că informația a fost recepționată, prelucrată, asimilată și interpretată altfel (nu vreau să zic în acest context că pentru persoanele reținute nu au fost identificate probe)”, a declarat rectorul. 

Amintim că CNA și procurorii anticorupție au anunțat ieri despre existența unei scheme de corupție de la ASEM în care erau implicați profesori și intermediari. Prin intermediul acestei scheme, studenții care nu putea obține note bune la examene, plăteau mită și susțineau probele fictiv, în majoritatea cazurilor fără a fi prezenți în sală. Oamenii legii au anunțat că au reținut 9 persoane, dintre care 6 profesori și 3 intermediari, iar alți 60 de profesori din cadrul acestei instituții sunt bănuiți de implicare în acest caz. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău