Grevă generală în Belgia

  • 13 Februarie 2019 11:37
Grevă generală în Belgia

Spațiul aerian închis, transporturi perturbate și pichete de grevă, Belgia funcționează miercuri la ralanti din cauza unei greve generale declanșate la chemarea principalelor sindicate care cer salarii mai bune, informează AFP.

Administrațiile publice, transporturile, poșta, școlile, spitalele, colectarea deșeurilor dar și companii și centre comerciale vor fi afectate de această grevă.

Potrivit AFP, din cauza grevei, transporturile în comun, în special la Bruxelles, erau afectate în mod semnificativ miercuri dimineața.

Compania națională de căi ferate din Belgia a anunțat eliminarea sau modificarea orarului mai multor trenuri, în pofida introducerii unui serviciu minim. Conducerea companiei se așteaptă ca jumătate din trenuri să fie anulate din cauza grevei însă traficul internațional nu ar urma să fie afectat.

La rândul său, Skeyes, compania care răspunde de control aerian din Belgia, a anunțat încă de marți că nu va autoriza nicio cursă aeriană spre și din Belgia timp de 24 de ore, începând de marți seara. Niciun avion nu va putea survola teritoriul belgian la altitudini mai mici de 8000 de metri, adică în spațiul controlat de Skeyes. Sunt exceptate de la interdicție numai cursele aeriene guvernamentale, militare și de urgență.

Greva ar urma să perturbe derularea reuniunii miniștrilor Apărării din cel 29 de state membre ale NATO, care va avea loc miercuri și joi la Bruxelles, fiind posibil ca unii miniștri să rateze debutul reuniunii.

"Chiar dacă terminalul va rămâne deschis, rugăm toți pasagerii să nu se deplaseze la aeroport", a anunțat la rândul său aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, cel mai mare din Belgia, într-un comunicat de presă. Este închis și aeroportul Charleroi, al doilea cel mai mare aeroport din Belgia, unde operează în special compania irlandeză low-cost Ryanair.

Potrivit agenției de presă Belga, mai multe pichete de grevă au fost înființate pe teritoriul Belgiei, precum în portul Gand (nord), la Eupen (est) sau în zonele industriale din Limbourg (est).

Această chemare la grevă lansată de cele trei mari confederații sindicale din Belgia, FGTB (socialist), CSC (creștin) și CGSLB (liberal), vizează toate sectoarele economiei, atât din domeniul public cât și din cel privat. Sindicatele cer o majorare a salariilor, a alocațiilor și pensiilor dar și condiții mai bune de pensionare.

Ultima grevă generală în Belgia a avut loc în luna decembrie 2014. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-6,71
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Mon
-0
Tue
-0
Wed
0
Thu
1
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău