Greenpeace corelează distrugerea pădurii tropicale din Indonezia cu importante branduri globale

  • 19 Septembrie 2018 15:14
Greenpeace corelează distrugerea pădurii tropicale din Indonezia cu importante branduri globale

Mai multe companii din industria uleiului de palmier, care furnizează materie primă unor importante branduri globale, au distrus 130.000 de hectare din pădurea tropicală indoneziană începând cu anul 2015, potrivit unui raport dat publicității miercuri de organizația Greenpeace, informează dpa.

Regiunea distrusă de aceste 25 de companii din industria uleiului de palmier este de aproape două ori mai mare decât suprafața orașului Singapore, precizează Greenpeace.

Cel puțin 20 dintre aceste companii aprovizionează 12 branduri globale, printre care se numără Unilever, Nestle, Colgate-Palmolive și Mondelez, se mai spune în document.

Raportul include "dovezi care demonstrează exploatarea și conflictele sociale, defrișări ilegale, operațiuni de dezvoltare realizate fără autorizație, dezvoltarea de plantații în zone destinate a fi protejate și incendii de pădure legate de defrișarea terenurilor".

Potrivit Greenpeace, un procent de 40% din suprafața defrișată se află în provincia Papua, din est.

Organizația susține că distrugerea habitatului urangutanilor de Borneo, cauzată în cea mai mare parte de industria uleiului de palmier, a dus la dispariția a jumătate din efectivul acestei specii în doar 16 ani.

Organizația pentru conservarea naturii World Wide Fund (WWF) estimează că, în prezent, au mai rămas circa 104.700 de urangutani de Borneo în libertate.

Mai mult de trei sferturi din cei 1.000 de kilometri pătrați ai parcului național Tesso Nilo, unde trăiesc tigri, urangutani și elefanți, au fost transformați în plantații ilegale de palmieri, spune Greenpeace.

Circa 24 de milioane de hectare de pădure tropicală au fost distruse în Indonezia în intervalul 1990-2015, potrivit datelor deținute de guvernul indonezian.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău