Grecii ies la urne. Scenariile de după referendum

  • 04 Iulie 2015 22:36
Grecii ies la urne. Scenariile de după referendum

Până acum, se anunță o luptă strânsă între partizanii guvernului Tzipras și adepții unui acord cu UE.

Grecii merg duminică la urne pentru a decide, prin referendum, dacă acceptă sau nu cererile creditorilor internaționali.

Aceștia solicită statului elen, aflat în incapacitate de plată, să mărească taxele și să reducă din nou salariile și pensiile.

Premierul Alexis Tsipras le-a cerut grecilor să respingă aceste cereri, pentru a putea apoi să renegocieze un acord mai avantajos. Tsipras ar dori să obțină o reducere cu 30% a datoriilor și o păsuire de 20 de ani pentru a putea să le plătească.

Pe de altă parte, liderii europeni au avertizat că respingerea propunerilor de reformă ar echivala cu excluderea țării din zona euro. Ce se va întâmpla în Grecia după referendumul de duminică și cum vor reacționa partenerii europeni ai țării sunt întrebări ce prefigurează mai multe scenarii, toate fiind marcate, însă, de foarte multă incertitudine. 

Demisie incertă

Dacă la referendum va învinge tabăra 'Da' și grecii vor aproba noi măsuri de austeritate, nu este sigur că actualul premier Alexis Tsipras va demisiona.

Până acum, liderul stângii radicale Syriza a lăsat să se înțeleagă că nu va face acest lucru. Dacă Tsipras s-ar retrage, totuși, în fața Greciei se deschid două posibilități: formarea unui guvern de uniune națională sau organizarea de alegeri anticipate.

Partidele de opoziție sunt minoritare în parlament, iar la un posibil scrutin anticipat nu e exclus ca Syriza să câștige din nou. Ambele variante necesită timp, iar în plan economic o asemenea situație va avea implicații majore, având în vedere criza de lichidități, care a dus la instituirea de restricții bancare.

Spectul falimentului

Grecia a intrat, practic, în incapacitate de plată, neachitând Fondului Monetar Internațional o datorie de 1,6 miliarde de euro și mai are de rambursat către Banca Centrală Europeană, pe 20 iulie, o tranșă de 3,5 miliarde de euro.

Dacă nici această rată nu va fi achitată, este foarte posibil ca Banca Europeană să oprească total finanțarea băncilor elene, care ar intra în faliment.

Pentru a le recapitaliza, guvernul de la Atena ar avea ca opțiune crearea unei monede paralele, care, în actualele condiții, ar putea conduce la o inflație galopantă, iar Grecia, ieșită, astfel, de facto din zona euro, s-ar scufunda în haos.

În cazul fericit în care guvernul de la Atena ar ajunge, totuși, la un acord cu creditorii, acesta va trebui ratificat de mai multe parlamente europene, proces care, de asemenea, necesită timp pentru a fi pus în practică.

Așadar, nici victoria taberei 'Da' nu va rezolva automat toate problemele.

În schimb, o victorie a taberei 'Nu' este considerată de numeroși observatori drept un "salt în necunoscut", existând riscul unei adevărate furtuni economice al cărei deznodământ va depinde tot de atitudinea partenerilor europeni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău