Grecia vrea să ramburseze anticipat o parte dintre împrumuturile acordate de FMI
-
10 Februarie 2021 14:49
Grecia a făcut o cerere către Mecanismul European de Stabilitate (ESM), fondul de salvare al zonei euro, pentru a-i aproba rambursarea anticipată a unei părți din datoriile către Fondul Monetar Internațional, au declarat miercuri o serie de oficiali guvernamentali pentru Reuters.
Începând din anul 2010, Grecia a primit trei pachete internaționale de asistență de la zona euro și FMI, în valoare de 280 miliarde de euro. Grecia a pus punct ultimului acord de asistență în luna august 2018 și de atunci și-a asigurat necesarul de finanțare prin împrumuturi de pe piețele de obligațiuni.
În acest an, Grecia vrea să ramburseze datorii în valoare de 3,3 miliarde de euro către FMI, din împrumuturi restante în valoare de cinci miliarde de euro care trebuie achitate până în 2024.
Achitarea anticipată a datoriilor permite autorităților de la Atena să reducă costurile cu serviciul datoriei pentru că împrumuturile acordate de FMI au o dobândă mai mare decât cea pe care ar plăti-o în prezent Grecia dacă s-ar împrumuta de pe piață.
"Este vorba de împrumuturi care expiră în 2021 și 2022", a declarat unul dintre oficialii guvernamentali citați de Reuters.
Conform termenilor acordurilor internaționale convenite de Grecia, rambursarea anticipată a împrumuturilor acordate de FMI ar declanșa automat o rambursare proporțională către ESM, care este probabil să renunțe la acest drept, a declarat un al doilea oficial elen.
Guvernul grec a rambursat deja anticipat o parte din împrumuturile de la FMI în luna noiembrie 2019. În prezent, autoritățile de la Atena dispun de o rezervă de numerar în valoare de aproximativ 32 de miliarde de euro, suficientă pentru a acoperi datoriile care ajung la maturitate în următorii doi ani.