Grecia va intra în carantină

  • 05 Noiembrie 2020 13:49
Grecia va intra în carantină

Guvernul grec a anunțat joi introducerea carantinei la nivel național pentru trei săptămâni pentru a combate creșterea numărului de noi infecții cu coronavirusul, transmit Reuters și Ekathimerini, citate de hotnews.ro.

„Am ales să iau măsuri drastice mai devreme decât mai târziu”, a anunțat premierul elen Kyriakos Mitsotakis, potrivit sursei citate.

Noile măsuri de carantină la nivel național vor intra în vigoare de joi, urmând ca toate magazinele să fie închise cu excepția supermarketurilor și a farmaciilor.

Școlile gimnaziale vor rămâne deschise însă liceele se vor închide iar civilii vor avea nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a ieși din case.

Grecia a înregistrat mult mai puține cazuri decât majoritatea țărilor europene, în principal datorită introducerii rapide a unei carantine generale după ce pandemia a izbucnit în această țară în luna februarie.

Măsurile de carantină au fost relaxate treptat începând cu luna mai în așteptarea sezonului estival iar de la începutul lunii octombrie autoritățile au reînceput să reintroducă restricții odată cu creșterea numărului de noi cazuri.

Recrudescența pandemiei este „deosebit de agresivă”, a declarat Sotiris Tsiodras, consilierul pe probleme medicale al guvernului elen, vorbind alături de premierul Mitsotakis.

Grecia a înregistrat miercuri un număr record 2.646 de noi infecții cu SARS-CoV-2, bilanțul total al cazurilor depistate de COVID-19 în această țară ajungând la 46.892.

673 de persoane și-au pierdut viața în Grecia din cauza coronavirusului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău