Grecia: Premierul Kyriakos Mitsotakis anunță o nouă creștere a salariului minim, cu câteva luni înainte de alegeri
-
17 Martie 2023 19:27
Salariul minim din Grecia va fi majorat cu 9,4% și va ajunge la 780 de euro brut, a anunțat vineri premierul Kyriakos Mitsotakis, în contextul în care alegerile urmează să aibă loc în iulie, relatează Agerpres.
„Guvernul va majora salariul minim cu 9,4%, pentru a ajunge la 780 de euro, începând cu 1 aprilie", a spus liderul conservator în cadrul unei reuniuni ministeriale dedicate acestui subiect.
Este a treia creștere a salariului minim realizată de guvernul de dreapta aflat la putere din iulie 2019.
Măsura vizează circa 585.000 de angajați, dintr-un total de 2,5 milioane de salariați din Grecia, conform guvernului.
Anunțul survine în contextul în care mandatul guvernului Noii Democrații (ND) expiră la începutul lunii iulie.
Acest partid este în continuare în fața principalului său rival de la stânga radicală, Syriza, al fostului premier Alexis Tsipras, care a fost la putere între 2015 și 2019. Însă ultimele sondaje arată o reducere a diferenței, la 2,5 puncte procentuale.
Partidul ND este afectat de accidentul de tren de la 28 februarie care a făcut 57 de morți și a provocat un val de furie și de manifestații împotriva guvernului.
În Grecia, salariile rămân extrem de scăzute în special din cauza diminuării lor în timp crizei financiare din ultimul deceniu (2009-2918) și a măsurilor de austeritate stricte impuse atunci de creditorii țării (UE și FMI).
Redus cu 22% în timpul crizei, salariul minim a fost majorat cu 11% pentru prima dată de precedentul guvern, condus de Alexis Tsipras.
"Salariile sunt încă scăzute, în timp ce inflația crește, ceea ce îi afectează în special pe tineri", a recunoscut Kyriakos Mitsotakis, făcând aluzie la presiunile inflaționiste de la invazia rusă din Ucraina în februarie 2022.
După ce a depășit pragul de 10% între aprilie și septembrie 2022, prețurile de consum au scăzut în ultimele luni. În februarie, inflația s-a ridicat la 6,1% pe an.