Grecia prelungește durata permiselor de ședere pentru copiii de migranți
-
30 Martie 2023 08:45
Migranții din a doua generație născuți în Grecia au de acum dreptul la un permis de ședere pe 10 ani, comparativ cu maxim cinci ani cât era până acum, a declarat ministru elen pentru migrație, Notis Mitarachi, în fața parlamentului, transmite Agerpres.
Aceleași drepturi se vor aplica cetățenilor din afara Uniunii Europene (UE) școlarizați în Grecia timp ce șase ani înaintea vârstei de 23 de ani, a adăugat el.
Pentru minorii neînsoțiți, exigențele sunt de cel puțin trei ani petrecuți în învățământul secundar, potrivit lui Mitarachi.
Noua legislație se va aplica începând din ianuarie 2024, a precizat ministrul.
Legea a fost criticată de organizațiile de apărare a drepturilor omului. Consiliul grec pentru refugiați a apreciat drept "nerealiste" unele exigențe, subliniind că minorii izolați, adesea victime ale excluziunii, ar avea dificultăți în a îndeplini criteriile școlare.
Circa 750.000 de cetățeni străini locuiesc ilegal în Grecia, care a livrat în 2022 peste 150.000 de permise de ședere, potrivit Ministerului pentru Migrație