Grecia | Guvernul Mitsotakis a depus jurământul pe Biblie la palatul prezidențial
-
09 Iulie 2019 15:03
Guvernul condus de noul premier grec Kyriakos Mitsotakis a depus jurământul marți, după victoria categorică a conservatorilor în alegeri, printr-o ceremonie protocolară punctată de imnuri religioase în această țară în care separarea între Biserică și Stat este inexistentă, comentează AFP, preluat de Agerpres.
Noul premier conservator, care depusese el însuși jurământul în ajun, a promis să înceapă munca imediat pentru a ridica economia grecească afectată grav de criza care durează de un deceniu.
Însoțiți la palatul prezidențial de soțiile și copiii lor, cei 51 de membri ai noului guvern au depus jurământul pe Biblie, potrivit tradiției grecești.
Arhiepiscopul Atenei, Ieronymus, primatul Bisericii elene, a condus ceremonia și a invitat noul guvern să "respecte Constituția și legile", urându-i "să reușească".
Miniștrii și secretarii de stat au semnat apoi, după premier și președintele Republicii, documentele care le oficializează învestitura.
Fostul premier Alexis Tsipras, care se declara deschis ateu, și numeroși dintre miniștrii săi aleseseră să depună un jurământ civil în 2015.
Dar Kyriakos Mitsotakis, de confesiune ortodoxă la fel ca și 97% dintre greci, a declarat în timpul campaniei electorale că va întrerupe regula impusă de predecesorul său de a separa Biserica de Stat.
Printre noii miniștri care au depus jurământul, Christos Staikouras, titular la Ministerul Finanțelor, va avea un rol-cheie. Acest economist de 45 de ani, care a fost ministru supleant al finanțelor între 2012 și 2015 în precedentul guvern conservator, moștenește o economie în creștere lentă, datorii depășind 180% din PIB și negocieri dure cu creditorii Greciei pentru a-și atinge obiectivele fiscale.
Președintele Eurogrup, Mario Centeno, a avertizat luni că noul premier va trebui să respecte "angajamentele" cu privire la datoria Greciei, asumate de predecesorul său față de creditori. "Este singurul mijloc pe care îl cunosc pentru a câștiga în credibilitate", a adăugat șeful zonei euro.
Kyriakos Mitsotakis s-a declarat "convins că în materie de creștere, Grecia va fi surpriza agreabilă a zonei euro în anii viitori", potrivit unui interviu pe care l-a acordat săptămânalului francez Le Nouvel Observateur apărut marți.
El declarase pentru AFP că va pleda pentru "relaxarea lină a rigorii stabilității fiscale" pe lângă partenerii săi europeni.
"Dacă prezentăm europenilor un pachet coerent de reforme, ei vor fi deschiși unei discuții care va duce progresiv la diminuarea obiectivelor excedentelor bugetare cerute Greciei care, după părerea tuturor, sunt prea ridicate", afirmase el în campanie.
Sursa:Agerpres