Grecia | Captură de "324 kg de cocaină pură"

  • 30 Ianuarie 2021 15:31
Grecia | Captură de

Poliția greacă a anunțat sâmbătă că a capturat "324 kg de cocaină pură" în centrul orașului Salonic (nord) și a arestat trei persoane, presupuși lideri ai "unei rețele internaționale de trafic de droguri", relatează France Presse, citată de Agerpres.

Potrivit unei surse din poliție, cele trei persoane arestate sunt un albanez, un croat și un grec. Un al patrulea membru al acestei rețele, un croat, este căutat.

"Într-o operațiune coordonată ce a avut loc vineri în centrul Salonicului (al doilea oraș ca mărime al Greciei), trei bărbați au fost arestați în flagrant delict în timp ce efectuau o tranzacție", se arată într-un comunicat al poliției.

Într-un apartament în care locuia una dintre aceste persoane arestate, poliția a descoperit "324 kg de cocaină în 260 de pachete" destinate a fi vândute în Grecia, potrivit comunicatului.

Poliția estimează că profitul pentru rețea din cantitatea confiscată s-ar ridica la 100 milioane de euro.

Situată în sud-estul Europei, Grecia face parte din Peninsula Balcanică, considerată ca o placă turnantă pentru traficul de droguri, amintește AFP. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
20,8
Cer acoperit de nori
Umiditate:66 %
Vint:4,75 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
21
Sun
23
Mon
23
Arhivă Radio Chișinău