Grace, asistenta medicală robot, creată în contextul pandemiei de COVID-19
-
09 Iunie 2021 11:50
Echipa din Hong Kong care a creat celebrul robot umanoid Sophia a lansat un nou prototip, Grace, destinat pieței serviciilor de asistență medicală și conceput să interacționeze cu persoanele vârstnice și cu cele izolate în timpul pandemiei de COVID-19, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.
Îmbrăcată într-o uniformă albastră de asistentă medicală, Grace are trăsături asiatice, părul castaniu până la guler și este dotată cu o cameră termică amplasată în dreptul pieptului cu care ia temperatura și evaluează capacitatea de reacție a pacienților. Ea utilizează inteligența artificială pentru a diagnostica un pacient și poate să comunice în limba engleză și în dialectele mandarin și cantonez din limba chineză.
''Pot să le fac vizite oamenilor și să le înveselesc ziua prin stimulare socială... dar pot să fac și terapie conversațională, prelevarea datelor privind indicatorii biologici și să asist furnizorii de servicii medicale", a declarat pentru Reuters Grace, în timp ce stătea alături de ''sora'' ei, Sophia, în laboratorul din Hong Kong al Hanson Robotics.
Asemănarea lui Grace cu o angajată din sistemul sanitar și capacitatea ei de interacțiune socială sunt menite să ușureze povara cu care se confruntă personalul spitalicesc din prima linie, copleșit în timpul pandemiei, a declarat fondatorul companiei, David Hanson.
''O înfățișare asemănătoare omului facilitează încrederea și conexiunea naturală pentru că suntem făcuți pentru interacțiuni față în față'', a spus Hanson, explicând modul în care Grace poate să simuleze acțiunea a mai mult de 48 de mușchi faciali importanți și are un comportament reconfortant, conceput să semene într-o oarecare măsură cu personajele din producțiile din genul anime, de multe ori o fuziune între stilurile asiatice și occidentale.
Awakening Health intenționează să producă în masă o versiune beta a lui Grace până în august, a declarat David Lake, directorul executiv în cadrul joint-venture-ului format din Hanson Robotics și Singularity Studio, adăugând că există planuri de a implementa robotul anul viitor în diverse locații, inclusiv în Hong Kong, China continentală, Japonia și Coreea de Sud.
Costurile de producție a roboților, în prezent asemănător cu cel al mașinilor de lux, vor scădea odată ce compania va fabrica zeci sau sute de mii de unități, a adăugat Hanson.
Lansarea lui Grace vine în contextul în care utilizarea roboților umanoizi a devenit necesară pe fondul impactului global al coronavirusului, a spus Kim Min-Sun, profesoară de comunicologie la Universitatea din Hawaii.
Numeroase persoane, blocate în locuințe în timpul carantinelor asociate COVID-19, s-au confruntat cu probleme de sănătate mintală și gânduri negative. ''Dacă pot primi ajutor prin intermediul acestor roboți sociali în cadru intim, cu certitudine acest lucru va avea un impact pozitiv asupra societății'', a spus ea.