Gordon Brown: Există riscul unei noi crize financiare mondiale

  • 14 Septembrie 2018 15:30
Gordon Brown: Există riscul unei noi crize financiare mondiale

Comunitatea internațională se îndreaptă, în contextul lipsei liderilor politici, spre o nouă criză financiară de amploare, de genul celei izbucnite în 2008-2009, întrucât cauzele nu au fost eliminate, avertizează Gordon Brown, fost premier și ministru de Finanțe al Marii Britanii, transmite Mediafax.

În contextul crizei financiare din 2008-2009, Gordon Brown a avut un rol important în crearea Grupului G20, format din țări dezvoltate și emergente, dar fostul premier britanic avertizează că acțiunile de cooperare internațională care au contribuit la evitarea reeditării crizei au fost înlocuite acum de accente naționaliste.

"Ne confruntăm cu riscul de a intra fără a ne da seama într-o nouă criză" financiară, a declarat Gordon Brown pentru cotidianul The Guardian.

 "Va trebui să existe o conștientizare severă privind escaladarea riscurilor, dar suntem într-o lume fără lideri", a argumentat Gordon Brown, care a fost premier și ministru de Finanțe al Marii Britanii.

"Cooperarea care a existat în 2008 nu ar mai fi posibilă într-o criză post-2018, nici la nivelul băncilor centrale, nici al guvernelor. Vom asista la un exercițiu de asumare în comun a vinei, mai degrabă decât la soluționarea problemelor", a atras atenția Gordon Brown.

În contextul conflictului comercial lansat de SUA contra Chinei, Gordon Brown a exprimat dubii că Beijingul va da dovadă de cooperare încă o dată. "Protecționismul președintelui american Donald Trump este cea mai mare barieră în calea construirii cooperării internaționale", a subliniat Brown.
 
Sursa: Mediafax
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău