Gheorghe Pântea afirmă că în copilărie, la școala primară i-a predat cineva din familia Coșeriu, posibil chiar renumitul lingvist. I-a rămas vie în amintire atitudinea plină de căldură sufletească a dascălului de atunci. Anume el l-a învățat prima rugăciune, pe care o spunea la începutul lecțiilor, în fața clasei:

"Pe Coșeriu? Da, îl știu, el trăia acolo, mai la vale de cimitir. M-a învățat rugăciunea Doamne, Doamne, Ceresc Tată, noi pe tine te rugăm, luminează- a noastră minte, lucruri bune să-nvățăm...(când spune rugăciunea, lacrimile îi dau în ochi). El pe mine m-a ales să zic astă rugăciune la intrarea în clasă. Mă chema întotdeauna la începutul lecțiilor în fața clasei și mă punea s-o spun. Pentru mine aceasta era ca o primire nemurească... de neam, cum s-ar spune. Cum mama iubește pe copii, așa eu mă simțeam când el la mine vorbea...", își amintește Gheorghe Pântea.

El spune că în timpul războiului, credința și nădejdea în Dumnezeu l-a salvat în mod miraculos din situații fără de ieșire, el fiind unul din cei 3 ostași rămași cu viață dintr-un regiment întreg:

"Am citit eu în Carte, înainte de a mă lua... "Cel ce nădăjduiește în Domnul, capul în vreme de război va fi apărat"...Eram în apropierea Berlinului, într-un ocop (tranșee). Stam sub un mal, așa. De-asupra era un drumușor și încolo teren agricol. O pustietate în jur... Șpionul mă urmărea și a sărit pe neprins de veste la mine cu ștâc-ul (baioneta), să mă lovească în cap. Și Dumnezeu ce-o făcut?.. Eram cu cască și când a lovit el, arma a ricoșat și a venit drept aici, (arată mai jos de umăr) - eu țineam arma cu mâna așa...Deodată, armele noastre, și a mea și a lui, au sărit la o depărtare de vreo 14-15 metri. Nici până acum nu înțeleg, cum s-a întâmplat - o armă cântărește vreo șapte kilograme și ceva! Ne-am speriat ambii și când mi-am revenit, el nu mai era...", își amintește Gheorghe Pântea.

În perioada sovietică, moș Gheorghe Pântea a fost unul dintre organizatorii mișcării de rezistență din satul său, în cadrul căreia oamenii au apărat biserica timp de 5 ani de comuniști care voiau să o închidă.

A fost chemat de multe ori la anchete. Împreună cu câteva persoane au plecat la Moscova să depună în poșta metropolei circa 300 de scrisori. Mihăilenarii cereau autorităților să nu le închidă biserica, dar să le respecte dreptul la libertatea credinței, garantat formal de legislația sovietică.

Mai multe detalii vă propunem să aflați din interviul cu Gheorghe Pântea, realizat de Alina Rusu.