Gheorghe Cavcaliuc nu revine deocamdată în Republica Moldova. Care este motivul
-
26 Iulie 2021 17:01
Președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, dat în urmărire de Procuratura raionului Sângerei, susține că nu se întoarce deocamdată în Republica Moldova pentru a apărea în fața instanței de judecată în dosarul „verde de briliant”. Anunțul a fost făcut de către acesta pe pagina sa de Facebook.
„Am informat Procuratura despre revenirea mea la muncă și am prezentat ordinul de deplasare în interes de serviciu în mai multe jurisdicții internaționale, unde compania are activități...
Atât societatea, cât și instituțiile de presă cunosc foarte bine că sunt angajat la o companie internațională, în care mi-am suspendat funcția pentru aproximativ două luni, ca să particip la alegerile parlamentare din Republica Moldova”, susține președintele PACE.
Cavcaliuc declară că respectă legea, dar: „nu m-am eschivat și sunt gata să vin în fața unui procuror cinstit, nepărtinitor, după ce vor fi anulate de Instanțe de judecată acțiunile și actele ilegale emise de procurorul Zaharia și doar după recuzarea acesteia de la instrumentarea acestui caz” punctează acesta.
Amintim că președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc, fost șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, a fost dat în urmărire. Procuratura Generală precizează acesta că s-a eschivat de organul de urmărire penală. De asemenea, patru membri PACE, acuzați de „huliganism comis de două sau mai multe persoane”, au fost trimiși în judecată în dosarul „verde de briliant”.