Germanii sunt în favoarea stopării importurilor de gaze și petrol din Rusia și pentru livrarea de armament Ucrainei - Sondaj
-
11 Martie 2022 18:05
Potrivit unui sondaj, citat de Der Tagesspiegel, majoritatea germanilor sunt în favoarea opririi importurilor de petrol și gaze din Rusia din cauza războiului din Ucraina.
Potrivit „barometrului politic” ZDF citat de HotNews.ro:
- 55% dintre cei chestionați sunt în favoarea stopării importului de petrol sau gaze rusești, chiar dacă acest lucru duce la probleme de aprovizionare în Germania.
- 39% dintre respondenți sunt împotriva unui astfel de pas.
- Un astfel de embargo este susținut de majoritatea susținătorilor partidelor SPD (62%), CDU/CSU (56%) și Verzilor (73%).
- Majoritatea susținătorilor partidelor FDP (57 la sută), AfD (78 la sută) și Linke (65 la sută), pe de altă parte, doresc ca Germania să continue să achiziționeze gaz și petrol din Rusia.
Miza pe energie regenerabilă și nucleară
- Pentru a asigura aprovizionarea cu energie în următorii ani, 92% se bazează pe expansiunea accelerată a energiilor regenerabile. Doar 7% au fost împotrivă.
- O durată de viață mai lungă pentru centralele nucleare este pe placul a 57% dintre cei chestionați, față de 41% care se opun.
- 56% s-au declarat pentru ca centralele pe cărbune să funcționeze mai mult decât era planificat. 41 la sută nu au vrut asta.
Sancțiunile impuse Rusiei: între corecte sau insuficiente
- 47% cred că sancțiunile economice pe care țările occidentale le-au impus Rusiei din cauza războiului de agresiune din Ucraina, care duc și la dezavantaje pentru Germania, sunt pe măsură agresiunii ruse.
- Pentru 38%, sancțiunile nu merg suficient de departe. Doar 11% cred că aceste măsuri sunt exagerate, dintre care majoritatea sprijină doar AfD (57 la sută).
Pentru livrări de arme Ucrainei, dar nu arme grele
- Spre deosebire de februarie, majoritatea germanilor (67 la sută) sunt de acord că livrările de arme către Ucraina sunt corecte. Acest lucru este respins de 29% dintre cei chestionați.
- Cu toate acestea, majoritatea respondenților (63 la sută) continuă să se opună dorinței Ucrainei de a i se livra arme grele, cum ar fi tancurile. Doar 31 la sută ar fi de acord cu acest pas.