Germania va reduce ajutoarele sociale destinate imigranților din UE

  • 07 Octombrie 2016 20:53
Germania va reduce ajutoarele sociale destinate imigranților din UE

Germania va reduce ajutoarele sociale acordate cetățenilor veniți din alte țări ale Uniunii Europene, conform unui proiect de lege ce ar urma să fie aprobat în ședința Cabinetului de săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, Funke Media Group, citând surse guvernamentale, scrie Agerpres.

Imigranții veniți din statele UE vor putea beneficia de ajutoare sociale numai după cinci ani, conform proiectului aprobat de partidele coaliției aflate la guvernare în Germania.

Legea are ca scop să-i descurajeze pe imigranți, în special pe cei din Europa de Est, care vin în Germania fără perspective serioase de a-și găsi un loc de muncă și cu obiectivul de a trăi de pe urma sistemului german de asigurări sociale, relativ generos.

Andrea Nahles, ministrul Muncii, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), aflat la guvernare, a propus acest proiect de lege anul trecut. Berlinul s-a opus multă vreme unei asemenea măsuri, înainte de a decide o schimbare în această privință, după ce Tribunalul federal pentru probleme sociale a decis, la sfârșitul lui 2015, ca orice cetățean din UE, chiar și unul fără loc de muncă, să aibă dreptul de a beneficia de ajutoare sociale după șase luni.

Și în campania Brexit unul dintre subiectele extrem de discutate a fost limitarea ajutoarelor sociale pentru cei care vin în Marea Britanie din alte state ale UE.

De la 1 ianuarie 2014, au fost eliminate restricțiile privind libera circulație a lucrătorilor români și bulgari pe piața forței de muncă din Germania, în cadrul unui acord care le păstrase în vigoare pe o perioadă de șapte ani după aderarea la Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
13,24
Nori împrăștiați
Umiditate:76 %
Vint:4,63 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău