Germania: Un bărbat a lovit mai multe mașini cu un camion furat
-
08 Octombrie 2019 08:28
Un individ la volanul unui camion furat a lovit intenționat mai multe mașini luni seară la Limburg, în vestul Germaniei, făcând peste zece răniți înainte de a fi arestat, un act deocamdată cu motivații obscure, notează AFP, preluat de Agerpres.
"Nu dispunem de elemente suficiente despre context", a menționat poliția în cursul serii, în timp ce mărturiile adunate de presa locală au evocat comportamentul instabil al suspectului, a cărui traiectorie s-a întins pe câteva sute de metri.
Potrivit poliției, "un bărbat" a furat în jurul orelor 17.20 (15.20 GMT) un camion în centrul orașului, pentru a izbi puțin mai departe mai multe mașini care așteptau la semafor în fața palatului justiției. În urma accidentului, mai mulți răniți au fost transportați la spital, iar suspectul, lovit și el în incident, a fost reținut și apoi i s-au acordat îngrijiri medicale.
În primele ore ale nopții, semiremorca albă se mai afla pe stratul de flori care separa autostrada cu câte trei benzi, cu bara de protecție îndoită, în timp ce mașini de depanare au transportat nouă autovehicule accidentate, printre care o camionetă, a constatat un corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului.
Agenția germană de presă DPA a transmis că s-au înregistrat 17 răniți inclusiv suspectul, dintre care unul "în stare gravă", citând un purtător de cuvânt al poliției regionale. Cotidianul local Frankfurter Neue Presse a precizat că șase persoane au fost internate în spital, iar 11 răniți ușor au putut pleca acasă.
"Nu excludem absolut nimic", a adăugat purtătorul de cuvânt citat de DPA, întrebat despre eventualitatea unui atac terorist în acest oraș cu 35.000 de locuitori situat nu departe de Frankfurt, capitala financiară a Germaniei.
În acest stadiu, a subliniat poliția în comunicatul său, "ancheta continuă, cu audierea martorilor și colectarea de probe".
Citat de Frankfurter Neue Presse, șoferul obișnuit al camionului a explicat că a văzut un bărbat în vârstă de circa 30 de ani, cu barbă și ras pe cap, privirea "fixă și probabil sub influența drogurilor" că a deschis portiera autovehiculului său staționat în acel moment.
"L-am întrebat: ce vrei de la mine? Nu a scos niciun cuvânt. I-am pus din nou aceași întrebare și m-a tras afară din camion", a povestit acest angajat al unei firme de logistică, adăugând că a fugit ulterior după autovehicul.
După ciocnire, câteva sute de metri mai încolo, suspectul a fost mai întâi înconjurat de pietoni, cu nasul și mâinile pline de sânge și pantalonii rupți, au povestit martorii pentru cotidianul german.
După cum a declarat Bettina Yeisley, o angajată care a venit în fugă împreună cu mai mulți colegi după ce a auzit zgomotul accidentului, individul așezat lângă un copac spunea că "îl doare peste tot" și că îl cheamă Mohammed. Potrivit altor persoane, el a repetat de mai multe ori cuvântul "Allaha", ceea ce a determinat grupul să îl rețină, a explicat Frankfurter Neue Presse. Poliția nu a confirmat niciunul din aceste elemente.
"Fără presupuneri, vă rugăm", a insistat directorul poliției regionale în mai multe mesaje pe Twitter, îndemnând martorii și persoanele cu probe foto și video utile anchetei să contribuie la aceasta.
Autoritățile germane sunt în stare de alarmă după o serie de atacuri jihadiste comise în utlimii ani. Cel mai sângeros a avut loc în decembrie 2016, când tunisianul Anis Amri a intrat cu un camion furat într-un târg de Crăciun, la Berlin, omorând 12 persoane.
În aprilie, șeful serviciului intern german de informații, Thomas Haldenwang, a estimat că 2.240 de islamiști cu "potențial terorist" trăiau în Germania.