Germania renunță la planul ce viza relaxarea regulilor de carantină
-
06 Aprilie 2022 11:16
Germania a decis în cele din urmă să nu renunțe deocamdată la carantina obligatorie pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19, a anunțat miercuri ministrul Sănătății din această țară, care și-a schimbat astfel radical punctul de vedere din cauza îngrijorărilor potrivit cărora anularea normelor de carantină ar putea să ducă la un număr mai mare de infectări, informează Reuters, potrivit Agerpres.
"Noul coronavirus nu este o răceală. De aceea trebuie să continuăm cu izolarea după infectare", a declarat ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, într-un mesaj pe Twitter, în care a recunoscut totodată că a comis o greșeală atunci când a sugerat că Germania ar trebui să renunțe la carantina obligatorie.
În virtutea reglementărilor existente, germanii diagnosticați cu COVID-19 trebuie să intre în carantină obligatorie pentru cel puțin șapte zile. Ministrul Lauterbach a sugerat săptămâna trecută modificarea acestei dispoziții și transformarea ei într-o perioadă de autoizolare voluntară de cinci zile, urmată de recomandarea efectuării unui test COVID-19 la încheierea acelei perioade.
Ideea de a anula carantina obligatorie, cu excepția angajaților din sectorul medical, a apărut în Germania după ce numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească din nou în ultimele săptămâni, afectând personalul disponibil în spitale și pe cel din multe alte locuri de muncă.
Numărul zilnic al infectărilor a scăzut însă în ultima săptămână, iar 214.985 de cazuri noi au fost raportate miercuri, cu aproximativ 20% mai puține decât în urmă cu o săptămână. De la începutul pandemiei, Germania a raportat peste 22 de milioane de infectări și 130.708 de decese asociate COVID-19.
Autoritățile din Germania au purtat discuții despre posibilitatea ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie, însă sprijinul pentru această idee s-a diminuat tot mai mult după apariția variantei Omicron, care a determinat mai puține cazuri grave. Conform estimărilor actuale, doar persoanele de peste 60 de ani vor fi obligate să se vaccineze împotriva COVID-19 începând din octombrie 2022.