În dimineața zilei de 9 octombrie 1989, la Leipzig, puterea comunistă din fosta Republică Democrată Germană (RDG) credea că prevăzuse tot; armata era mobilizată, cu blindate și tunuri cu apă, spitalele stocaseră sânge, iar presa occidentală era blocată în Berlinul de Vest. Poliția politică STASI se aștepta atunci la o manifestație cu circa 30.000 de participanți. Dar ordinele președintelui Erich Honecker erau clare: și această manifestație trebuia reprimată la fel cum fusese cea din săptămâna anterioară, la care au luat parte 10.000 de protestatari.

Însă după tradiționalul serviciu religios cu rugăciuni pentru pace de la biserica Sfântul Nicolae, numărul celor adunați la periferia Leipzig-ului a ajuns la 60.000 sau poate 70.000. Purtând lumânări aprinse, ei scandau lozinci precum 'Fără violență' ori 'Noi suntem poporul', deși fiecare manifestant era conștient de riscurile la care se expune, nu doar de pericolul arestării, ci și de cel al unor posibile problemele la serviciu sau de exmatricularea de la facultate, în cazul studenților. Pericolele erau cu atât mai previzibile cu cât în luna iulie Erich Honeker felicitase călduros China pentru reprimarea manifestațiilor din Piața Tienanmen.

Șocate de amploarea manifestației, autoritățile nu au reacționat, iar Armata Roșie a rămas în cazărmi. 'Se așteptau la orice, mai puțin la lumânări și rugăciuni', explică lipsa de reacție Christian Fuhrer, emblematicul pastor de la biserica Sfântul Nicolae, decedat anul acesta în luna iunie.

Pe data de 27 iunie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn și omologul său austriac Alois Mock au tăiat împreună o secțiune din gardul cu sârmă ghimpată de la granița dintre țările lor, marcând astfel simbolic spargerea Cortinei de Fier care separase până atunci Europa în două blocuri politico-militare.

Ulterior au apărut în RDG manifestații de amploare redusă ce s-au tot multiplicat până în luna octombrie. În aceste condiții, ideea deschiderii Zidului începuse să fie luată în calcul și de liderii Partidului Comunist est-german (SED), care estimau că ar fi mai bine să piardă trei sau patru milioane de cetățeni reticenți la binefacerile comunismului, decât să continue o dispută fără sfârșit, explică Rainer Eppelmann, un alt pastor est-german, astăzi responsabil al unei fundații dedicate cercetării dictaturii comuniste.

Însă evenimentele s-au precipitat, și pe 18 octombrie Honecker a fost nevoit să demisioneze. Pe 9 noiembrie Gunter Schabowski, purtător de cuvânt al SED, a anunțat că cetățenii est-germani au primit dreptul de a călători în străinătate. '9 octombrie (...) a fost începutul sfârșitului', punctează Rainer Eppelmann, mărturisind că atunci est-germanii încă nu se gândeau la reunificarea ce avea să fie oficializată un an mai târziu.

Actualul președinte al Germaniei reunificate, Joachim Gauck, care la acea vreme era un pastor apărător al drepturilor omului în celălalt capăt al RDG, la Rostock, a ales acum să aniverseze căderea Zidului Berlinului pe 9 octombrie la Leipzig, nu pe 9 noiembrie în capitală. El i-a invitat la ceremoniile comemorative de joi pe omologii săi polonez, ungar, ceh și slovac.

Primul moment solemn va fi la sala de concerte Gewandhaus, unde dirijorul Kurt Masur a încercat să-și folosească celebritatea internațională pentru a deveni mediator. Apoi un serviciu religios asemeni celui de pe 9 octombrie 1989 va fi oficiat la biserica Sfântul Nicolae, iar odată cu căderea serii, zeci de mii de oameni având cu ei lumânări aprinse vor reface traseul manifestației care a grăbit istoria secolului XX.