Germania | Autoritățile au închis a doua paltformă de tranzacții ilegale pe 'Darknet' și i-au reținut pe administratori
-
03 Mai 2019 16:16
Anchetatorii germani au închis a doua cea mai mare platformă online de tranzacții ilegale pe 'Darknet' și au reținut trei cetățeni germani suspectați ca fiind administratorii ei, a anunțat vineri parchetul din Frankfurt, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Platforma, denumită 'Wall Street Market', era utilizată pentru tranzacționarea de droguri, date personale, documente falsificate și programe malware. Platforma avea peste 1,15 milioane de conturi de clienți și peste 5.400 de vânzători înregistrați, a precizat parchetul.
Trei bărbați, cu vârste de 22, 29 și 31 de ani, au fost reținuți în zilele de 23-24 aprilie, în urma unor operațiuni sub acoperire desfășurate cu colaborarea agențiilor de aplicare a legii din SUA și Olanda, precum și a Europol.
Cei trei germani se aflau în vizorul autorităților din luna martie. Anchetatorii cred că aceștia au perceput comisioane între 2% și 6% din valoarea vânzărilor.
Experții IT-iști ai Bundeskriminalamt (Biroul federal de investigații penale) au început să ia 'măsuri operaționale' după ce suspecții au plasat platforma în modul de întreținere pe 23 aprilie și au început să să transfere fonduri ale clienților depozitate pe platformă în conturi proprii, au precizat procurorii.