Germania activează planul de urgență pentru a garanta aprovizionarea cu gaze
-
30 Martie 2022 11:14
Germania a activat miercuri prima fază a planului de urgență destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, în contextul în care există amenințarea opririi livrărilor rusești, a anunțat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, informează AFP, potrivit Agerpres.
Robert Habeck le-a spus jurnaliștilor că prima dintre cele trei etape ale planului de urgență presupune înființarea unei echipe de criză în cadrul Ministerului Economiei care va monitoriza cu atenție situația aprovizionării cu gaze. Robert Habeck a precizat că a luat această măsură după ce autoritățile de la Moscova au indicat că vor adopta o lege care va impune plata în ruble pentru livrările de gaze naturale.
Ministrul german al Economiei a subliniat că pentru moment aprovizionarea cu gaze este asigurată. "Cu toate acestea, trebuie să ne creștem măsurile prevenite și să fim pregătiți pentru o escaladare din partea Rusiei", a informat Robert Habeck.
Principalele companii de utilități din Germania au avertizat în ultimele zile că nu pot exclude posibilitatea apariției unor întreruperi în livrări după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăți pentru gaze în valută, inclusiv dolari și euro, și că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către țările 'neprietenoase', între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA și Marea Britanie.
Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe țări au anunțat că nu sunt dispuse să cumpere gaze și petrol dacă plata trebuie făcută în ruble rusești. Grupul G7, al principalelor state industrializate, a respins cererea Rusiei ca gazul exportat să îi fie plătit în ruble, a declarat luni ministrul german al Economiei. Vorbind după o reuniune online a miniștrilor Energiei ai statelor G7, pe care a prezidat-o, Habeck a precizat că aceștia au convenit că cererea de plată în ruble constituie 'o încălcare unilaterală și clară a contractelor existente'.
Plata în ruble a gazelor rusești înseamnă o încălcare a contractelor în vigoare, iar dacă Rusia decide să întrerupă livrările, Uniunea Europeană este gata să facă față acestei decizii, a afirmat, marți, comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, prezent la București.