Germania a transferat primii pacienți COVID-19 în străinătate și începe să se confrunte cu o criză de locuri la ATI

  • 18 Noiembrie 2021 17:28
Germania a transferat primii pacienți COVID-19 în străinătate și începe să se confrunte cu o criză de locuri la ATI

Germania a transferat în străinătate primii pacienți COVID-19 în timp ce al patrulea val al pandemiei pune o mare presiune pe sistemul său sanitar, care deși are secții de ATI bine echipate se confruntă cu problema personalului medical insuficient, relatează agenția EFE joi, când Germania a înregistrat peste 65.000 de noi cazuri de COVID-19, un nou record zilnic.

Circa 100 din cele 400 de districte ale Germaniei mai aveau joi un singur pat liber la ATI, iar alte aproximativ 50 niciunul. Deși numărul pacienților COVID-19 internați la terapie intensivă, circa 3.400 în prezent, este mai mic decât cel înregistrat în perioada de vârf a valului trei, când a ajuns la 5.700, personalul insuficient a determinat o diminuare a capacităților secțiilor de ATI și a numărului de paturi disponibile, notează Agerpres.

Situația este gravă în special în landurile Bavaria și Baden-Württemberg. ''Serviciile sanitare sunt saturate, intervențiile chirurgicale care nu sunt necesare trebuie amânate, incidența crește și în fiecare zi se anunță cifre record de infectări'', rezumă situația într-un comunicat comun Crucea Roșie din Bavaria și alte organizații.

''Actuala saturație a secțiilor de ATI și a serviciilor de urgență, cauzată în bună parte de pacienții nevaccinați, face ca situația să fie în mod clar dramatică. Există bolnavi în stare gravă și cazuri urgente ce trebuie transferate la spitale aflate la mare distanță'', remarcă șeful Crucii Roșii bavareze, Theo Zellner.

Doi pacienți au fost transferați săptămâna trecută cu elicopterul de la Munchen către Bolzano, în nordul Italiei. Această țară și-a oferit ajutorul și pentru Slovenia vecină, confruntată cu o situație critică în spitale din cauza creșterii numărului cazurilor grave de COVID-19. Circa 30 de medici și infirmieri italieni au plecat în Slovenia, unde vor ajuta la tratarea pacienților din secțiile de ATI.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău