Germania a exportat către Turcia arme în valoare de 25 de milioane de euro în 2017

  • 11 Septembrie 2017 16:12
Germania a exportat către Turcia arme în valoare de 25 de milioane de euro în 2017

Guvernul german a aprobat exporturi de arme către Turcia în valoare de cel puțin 25 de milioane de euro de la începutul lui 2017, conform unui document al Ministerului Economiei consultat de agenția de presă dpa.

În perioada ianuarie-august, guvernul german a aprobat 99 de livrări de arme, în valoare de cel puțin 25,36 de milioane de euro, conform unui răspuns al Ministerului Economiei la o solicitare a Partidului Verzilor, de opoziție.

Documentul nu precizează valoarea a două din cele 99 de tranzacții, ceea ce înseamnă că valoarea totală a exporturilor este foarte probabil mai mare.

"Aceste tranzacții continuă ca de obicei, astfel că Ankara nu mai ia în serios amenințările Berlinului", a spus Ozcan Mutlu, parlamentarul Partidului Verzilor care a înaintat solicitarea.

Volumul livrărilor de arme este semnificativ mai scăzut decât în aceeași perioadă a anului trecut, când 158 de transporturi în valoare totală de 69,3 milioane de euro au fost aprobate, conform documentului.

Mai mulți cetățeni germani au fost prinși în valul de arestări declanșat în urma tentativei loviturii de stat a unei facțiuni a armatei turce anul trecut, ceea ce a făcut ca relațiile deja tensionate dintre Berlin și Ankara să ajungă la un minim istoric.

"Guvernul federal trebuie să își urmeze vorbele cu fapte, pentru a-i proteja pe cetățenii germani din Turcia", a spus Mutlu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău