Germania a confirmat al șaselea caz de coronavirus, un copil
-
31 Ianuarie 2020 20:00
Germania a confirmat vineri al șaselea caz de coronavirus, victima fiind identificată drept copilul unui angajat de sex masculin al unei companii din Bavaria unde cinci muncitori au fost testați pozitiv, informează Reuters, preluat de Agerpres.
Copilul și ceilalți cinci pacienți, care au contractat virusul detectat pentru prima dată în China luna trecută și răspândit ulterior pe glob, se află în stare stabilă, conform medicilor de la spitalul în care sunt tratați.
Compania farmaceutică germană CureVac AG și Coaliția pentru inovații în domeniul pregătirii pentru epidemii (CEPI) colaborează pentru dezvoltarea unui vaccin pentru acest virus, care a ucis peste 200 de persoane, a anunțat vineri guvernul german. ''Dacă vrem să controlăm această boală, este bine să avem un vaccin într-un timp relativ scurt și ne asumăm că acest lucru se va întâmpla peste câteva luni'', a declarat reporterilor ministrul Cercetării, Anja Karliczek.
Germania a trimis vineri un avion militar în China pentru a evacua peste 100 de persoane - cetățeni germani și membrii familiilor acestora; niciunul dintre aceștia nu este infectat cu coronavirus sau nu este suspectat că l-ar fi contractat, notează Reuters. Avionul urmează să revină în Germania sâmbătă, iar persoanele evacuate vor fi ținute în carantină timp de două săptămâni, a anunțat ministrul de externe german, Heiko Maas.
Toți cei cinci adulți testați pozitiv în Germania lucrează pentru furnizor de piese auto Webasto și au contractat coronavirusul după ce un coleg din China a vizitat firma. Fabrica a fost închisă temporar, iar angajații au fost sfătuiți să lucreze de acasă.
Doctor Martin Hoch, șeful grupului de lucru bavarez contra bolilor infecțioase, a declarat că riscul pentru publicul larg este redus având în vedere că toți pacienții prezentau simptome ușoare, notează Reuters.
Sursa:Agerpres