De asemenea, el a fost istoric literar, scriitor, publicist, academician român, iar motto-ul său era: „Reprimă-ți invidia față de omul excepțional, învață să-l înțelegi și să-l prețuiești”.

George Călinescu a văzut lumina zilei pe 19 iunie 1899, la București, sub numele de Gheorghe Vișan. Cel care avea să devină un reper al culturii și literaturii române, a fost adus pe lume de menajera Maria Vișan și a fost crescut în casa impiegatului C.F.R. Constantin Călinescu și a soției sale, Maria. În anul 1907, mama sa naturală accepta ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. A fost momentul în care numele său s-a schimbat în Gheorghe Călinescu și așa a rămas pe tot parcursul vieții. Acesta fiind numele său oficial, scriitorul însuși a evitat consecvent utilizarea prenumelui George. Și-a semnat întodeauna articolele G. Călinescu, după o modă răspândită în perioada interbelică. Profesorii care i-au marcat studenția sunt Ramiro Ortiz, care preda limba și literatura italiană la Facultatea de Litere și Filozofie din București și Vasile Pârvan, un alt spirit enciclopedic interbelic, de la Universitatea din București.

Între profesorul de italiană Ramiro Ortiz și student s-a născut o strânsă amiciție. Peste ani, studentul de odinioară a mărturisit, adesea, că datorită acestui fin intelectual și-a însușit o educație literară de excepție: „Cu el m-am deprins a scrie cărți, cu el am deprins meșteșugul informației literare și al construcției critice pe substrat istoric, de la el știu tot ce știu”.
Sub îndrumarea lui Ramiro Ortiz a început să traducă din limba italiană. Tot la îndemnul profesorului Ortiz își începe colaborarea la revista „Roma", primul număr al căreia a apărut în luna ianuarie 1921, și călătorește cu colegii de facultate în Italia, în 1921. Prima lui carte va fi scrisă în limba italiană, „Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII", care a apărut în 1925 și tratează propaganda Vaticanului în Moldova ca un soi de modalitate de a contracara Reforma luterană. Studentul a publicat 68 de documente diferite descoperite în urma documentării în Arhiva Vaticanului. Dacă în București, alături de profesorul Ortiz, a avut revelația vocației sale creatoare, în capitala Italiei, atenția lui G. Călinescu s-a focalizat asupra lui Vasile Pârvan Vasile, directorul școlii Române, actualmente Accademia di Romania. Pârvan a reprezentat cel de-al treilea pilon în formarea adevăratei personalități a lui Călinescu, după Titu Maiorescu și Ramiro Ortiz. Călinescu a fost deopotrivă captivat de erudiția și puterea de muncă, dar și de concepția despre existență a savantului.

Spre acest părinte spiritual Călinescu s-a întors întotdeauna, ori de cîte ori greutățile vieții păreau să-l îngenuncheze. El a observat că Pârvan avea o înzestrare intelectuală obișnuită, dar în ciuda normalității ei, mintea îi era exercitată în toate potențele sale, munca pentru el semnifica asceza, iar truda constantă pentru atingerea unui ideal se transformă într-o filozofie existențială. „Viața este pieritoare, dar omul poate înfrânge moartea și uitarea prin creație, iar cel ce urmărește atingerea unui anume țel în vremelnica-i existență pământeană trebuie luat ca îndemn și simbol de suflet ardent: dacă nu fiecare este în stare să devină un Pârvan, fiecare vede în el o pildă, adică o formă la care ar putea ajunge dacă ar voi să facă aceleași renunțări”.
Pentru George Călinescu, un alt mentor al sau era Titu Maiorescu despre care afirma: „Maiorescu este întâi de toate un mare polemist care știe să tragă profit din împrejurarea de a trăi într-o lume inferioară nivelului său, punând în valoare arta de a corecta și de a admonesta”.
Devine în anul 1936 doctor în litere la Universitatea din Iași, cu o teză despre Avatarii faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare pentru prima dată de el. De fapt, își extrăsese un capitol din propriul său volum, Opera lui Mihai Eminescu, pe care îl dactilografiase în cinci exemplare și îl trimisese membrilor comisiei de examinare. Apoi va fi numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași, după ce trece cu nota maximă, 20, concursul pentru postul respectiv. Din 1945 se transferă la Universitatea din București.

Despre condiția marilor genii afirma:„Cervantes face parte din categoria creatorilor de figuri imense care, strivite de făpturile lor, mai vii decât viața însăși, n-au biografie sau au una ridicată pe ipoteze, aproape pierdută în mitologie. Creațiile cu adevărat geniale sunt paricide, Cervantes a fost aproape eliminat din istorie de Don Quijote și de Sancho Panza. Eul lui Shakespeare se asfixiază în aerul în care răsuflă cu atâta putere Hamlet, Polonius, Othello, Regele Lear, Falstaff și Malvolio.
Chiar dacă anumite umbre ale orientării sale politice îi aduc anumite reproșuri, testamentar George Călinescu ne-a lăsat obligația reverenței la împlinirea celor 53 de ani de la moartea sa: „Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin. Ca să se facă înțeleși, poeții se joacă, făcând ca și nebunii, gestul comunicării fără să comunice, în fond, nimic, decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii. În artă, voința e un element secundar, totul depinde de talent. Cel mai leneș dintre poeți poate face poezie mare, aproape fără să vrea și să știe. Un mare intelectual se întâmplă foarte adesea să fie și un mare copil. Poetul este delegatul veșnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal. Puțină nebunie este proprie sufletelor mari”.

În anul 1929, s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureșteni. Episodul foarte amuzant al primei întîlniri a celor doi viitori soți este descris cu lux de amănunte în romanul „Cartea nunții".

Epilog: „Arta e o expresie a libertății prin definiție, căci ea nu acceptă limitele istoriei", George Călinescu 

Sursa: Rador