Generalul american Ben Hodges: Moscova să acorde acces pentru mass-media la exercițiile militare
-
01 Septembrie 2017 19:28
Comandantul Forțelor Terestre Americane din Europa, generalul Ben Hodges, i-a cerut vineri Rusiei să acorde un larg acces pentru mass-media la importantele manevre militare 'Zapad 2017' care vor avea loc în septembrie, punând astfel în discuție credibilitatea declarațiilor Moscovei privind derularea lor, informează AFP.
'Dacă Federația Rusă este cu adevărat interesată de stabilitate și securitate, ea trebuie să fie transparentă, să invite mass-media pentru ca ele să observe tot ce fac ei (rușii)', a declarat generalul Hodges pentru jurnaliști, în Lituania.
Potrivit Moscovei, circa 12.700 de militari urmează oficial să participe la aceste exerciții, prevăzute să aibă loc din 14 până în 20 septembrie, însă, având în vedere amploarea pregătirilor, mulți observatori estimează că ar putea fi vorba de manevre de o anvergură mult mai mare.
'Rușii nu ne-au oferit pea multe motive ca să dăm crezare cifrelor pe care le furnizează', și-a exprimat regretul generalul american.
Exercițiile 'Zapad 2017' îi îngrijorează pe membrii NATO care se află la frontierele Alianței, respectiv Polonia și țările baltice, în timp ce potrivit Moscovei natura acestor manevre este 'strict defensivă'.
'Totul s-ar rezolva și lumea ar fi mai liniștită dacă Federația Rusă ar invita mass-media să observe tot ceea ce fac, la fel cum fac forțele armate lituaniene, germane, americane', a insistat generalul Hodges.
La începutul săptămânii, Washingtonul a trimis avioane de luptă și soldați suplimentari pentru a întări prezența sa în Lituania în timpul exercițiilor militare ruse.
NATO a desfășurat deja o mie de soldați în fiecare dintre cele trei republici baltice și în Polonia, ca răspuns la îngrijorările acestor țări privind intențiile Moscovei, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în 2014.
'Rămân încrezător în capacitățile de disuasiune reale ale acestei regiuni. Însă trebuie să rămânem în continuare vigilenți', a subliniat generalul Hodges.
Sursa: Agerpres