Gazprom ține captivă Republica Moldova (Adevărul)
-
24 Septembrie 2014 09:22
REVISTA PRESEI DIN 24 SEPTEMBRIE
Gazprom ține captivă Republica Moldova, titrează Adevărul. Securitatea energetică a Republicii Moldova este strict legată de conducta Iași-Ungheni, deoarece în mod rațional existența a doi furnizori de energie presupune un preț mai mic și implicit un număr mai mare de oameni racordați la rețeaua de distribuție, a declarat coordonatorul Centrului NATO de la Chișinău, Mihai Țurcanu. “Securitate energetică este importantă pentru securitatea națională, din acest motiv trebuie să avem în vedere instabilitatea politică a țărilor producătoare de petrol, mărirea prețurilor la energie, competiția centrelor de surse de energie precum și dependența exclusivă de importuri și terorismul internațional” a menționat Țurcanu, citat de Adevarul.
Ziarul National relevă că Serviciul de Informații și Securitate a reținut săptămâna trecută un militar rus, instruit în cadrul unui batalion de apărare și cercetare, care urma să ajungă la Tiraspol pentru serviciu militar de spionaj. Nicolai Hmara, originar din regiunea Kursk, fusese trimis oficial în R. Moldova pentru încadrarea în rândul pacificatorilor ruși. Tânărul a fost reținut de SIS pe Aeroportul Internațional Chișinău și expulzat în Federația Rusă.
Anterior și ziarul Timpul a scris că Moscova angajează mercenari pentru armata rusă din regiunea transnistreană. Timpul deține un contract prin care un cetățean de 20 de ani este angajat în calitate de mecanic în cadrul armatei ruse, printr-un ordin din 24 iulie 2014 al secretarului de stat Ministerului rus al Apărării, Nikolai Pankov. Documentul prevede angajarea sa în cadrul unității militare 13962 din Tiraspol pe o perioadă de trei ani, după o perioadă de probe de trei luni. Respectivul stă la evidență la comisariatul militar din Kursk, din apropiere de Ucraina.
Apar tot felul de actori politici care tulbură apele, iar mulți dintre ei sunt oamenii Moscovei, mai scrie Timpul. Potrivit expertul Corneliu Ciurea de la IDIS "Viitorul", campania electorala din Republica Moldova va fi tumultoasă, iar conflictul nu va fi între comuniști și partidele pro-europene. El observă că ”apar tot felul de partide și actori politici care tulbura foarte mult apele, vin cu critici legate de corupție, iar mulți dintre aceștia sunt oamenii Moscovei”.