Gazoductul Iași-Ungheni, finalizat în 2013
-
01 Iulie 2013 11:55
Gazoductul Iași-Ungheni urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2013, potrivit unei declarații comune a guvernelor Republicii Moldova și României.
Aceasta a fost semnată astăzi de premierii Vlad Filat și respectiv, Victor Ponta, în cadrul vizitei pe care premierul român o întreprinde în Republica Moldova.
Aceeași declarație prevede și termene concrete de construcție a liniilor de interconexiune electrică Iași-Ungheni, Fălciu-Gotești și Bălți-Suceava. Vlad Filat a declarat că datorită gazoductului Iași-Ungheni, Republica Moldova va fi racordată la sistemul gazier european, dar acesta va oferi un șir de oportuități și României.
Miniștrii educației au semnat și un acord care prevede că în următorii trei ani România va acorda câte 5 mii de locuri de studii pentru tinerii din Republica Moldova. De asemenea, miniștrii transporturilor ai celor două state au discutat în privința podurilor peste Prut care urmează să fie construite în continuare. Pe de altă parte, premierul român, Victor Ponta, a reiterat sprijinul oferit de România pentru liberalizarea regimului de vize și, ulterior, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, Victor Ponta a dat asigurări că cetățenii moldoveni vor putea în continuare să își redobândească cetățenia română.
Victor Ponta, care întreprinde astăzi prima sa vizită în calitate de premier în Republica Moldova, a fost întâmpinat și cu proteste la Chișinău. Câțiva membri și simpatizanți ai Partidului Democrația Acasă și ai Mișcării Antimafie au criticat acțiunile politice ale sale în România.