Gazeta de Chișinău | R. Moldova rămâne un teritoriu al experimentelor politice (Revista presei)

  • 04 Iunie 2021 09:31
Gazeta de Chișinău | R. Moldova rămâne un teritoriu al experimentelor politice (Revista presei)

Revista presei - 4 iunie 2021.

Președinta Maia Sandu acuză Consiliul Concurenței de inacțiune în legătură cu majorările prețurilor la carburanți, pe care le consideră a fi rezultatul unei înțelegeri de cartel între petroliști, notează IPN. „Evoluția prețurilor este o înțelegere de cartel. Instituțiile statului, care ar trebui să prevină creșterile abuzive de prețuri, tac. Consiliul Concurenței, care trebuie să prevină și să sancționeze aceste creșteri abuzive, nu face nimic”, a spus Maia Sandu la postul public de televiziune. IPN amintește că în ultimele 6 luni, în Republica Moldova benzina s-a scumpit cu peste 5 lei, ceea ce constituie 33%.

Portalul ANTICORUPȚIE relatează despre Sponsorii bogați ai magistraților . Case, apartamente și zeci de mii de euro primite în dar. În fiecare an, zeci de judecători din Republica Moldova raportează că au acceptat cadouri. Anul 2020 nu este o excepție. Fiecare al cincilea judecător din Republica Moldova a raportat în declarațiile de avere pentru anul trecut că a beneficiat de donații de la părinți, socri, frați, surori sau alte rude apropiate. Nu mai puțin de 84 de magistrați dintre cei peste 400 care activează astăzi în judecătoriile din țară au indicat în actele prezentate la Autoritatea Națională de Integritate că au primit anul trecut cadouri, fie că e vorba de bani, mașini sau imobile, scrie ANTICORUPȚIE.md

GAZETA DE CHIȘINĂU remarcă faptul că „nu a fost an electoral în RM fără această paradă a principialității, în realitate, un bal al orgoliilor și un bâlci al vanităților sterpe, comentează publicația. Suntem în preajma unor noi alegeri parlamentare și hamsterii noștri politici învârt în continuare aceleași roți. Socialiștii s-au aliat cu comuniștii. Animozitățile și definițiile deșucheate pe care și le împărțiseră, după divorțul de acum un deceniu, Voronin și Dodon au fost lăsate deoparte, căci și PSRM, și PCRM au de înfruntat „dușmani“ comuni mai importanți: NATO și jandarmul român. Dragostea de patrie curge năvalnic prin arterele acestor gardieni ai suveranității moldovene, acoperind cu șuvoaiele ei orice neînțelegere din trecut. La unioniști, dragostea de țară se manifestă altfel, prin dezbinare… Partidul Maiei Sandu are nevoie de aliați în viitorul Parlament dacă vrea cu adevărat la guvernare…RM rămâne un teritoriu al experimentelor politice. Am trecut până în prezent aproape prin toate etapele nefaste pe care le presupune un parcurs posttotalitar și postimperial. Am fost conduși de foști nomenclaturiști, deghizați în salvatori naționali. Am fost guvernați de patrioți și de politicieni de meserie, care au redus toată politica la vorbe, împlinindu-și, în culise, visurile lor americane în sărăcia cumplită a Basarabiei. Am trecut prin micro dictaturi care, oricât de micro, tot ne-au lăsat cu niște fiori în spinare. Apoi, ne-am bucurat de incalificabila domnie a lui Dodon, scrie GAZETA DE CHIȘINĂU într-un comentariu întitulat „Experimentul continuă?”

Într-un editorial din ZIARUL DE GARDĂ, Petru Grozavu atenționează că în cazul alegerilor din 11 iulie, Moscova, cu efortul coordonat al stângii politice din Moldova se pregătește să se revanșeze și interesul ei pentru aceste alegeri rămâne mare. Este evident că Moscova e în pregătiri să dea o luptă grea pentru menținerea controlului asupra eșaloanelor puterii din R. Moldova, cel puțin, a celor controlate încă de ea: parlamentul și guvernul. Apelativele disperate ale socialiștilor – „țara e în pericol” nu sunt nici pe departe rodul fabulațiilor lui Igor Dodon, ci „strategiile” polit-tehnologilor ruși, implicați să facă campanie electorală socialiștilor, comuniștilor și nu doar, scrie ZIARUL DE GARDĂ.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău