Gazeta de Chișinău: ”COVID-19 se răspândește din spitale” (Revista presei)

  • 18 Mai 2020 09:42
Gazeta de Chișinău: ”COVID-19 se răspândește din spitale” (Revista presei)

Revista presei din 18 mai 2020

COVID-19 în 7 zile: Moldova, mai multe infectări decât 10 țări europene la un loc, comparabile ca populație”, titrează Cotidianul. ”Moldova tocmai a încheiat cea mai neagră săptămână de la declanșarea pandemiei de coronavirus, înregistrând pentru prima dată peste o mie de infectări în doar 7 zile. Țara noastră a raportat mai multe contaminări decât alte 10 state europene, cele mai apropiate ca populație, luate la un loc”, scriu jurnaliștii. Astfel, în Croația, Estonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Letonia, Albania, Georgia, Bosnia Herțegovina și Macedonia de Nord au înregistrat în total 708 cazuri de infectare, față de Republica Moldova – 1.133 de cazuri.

Virusul Covid-19 se răspândește din spitale”, constată Victoria Popa în Gazeta de Chișinău. ”Discuțiile tete-a-tete sau telefonice avute cu oamenii din diferite localități despre cazurile de infectare cu Covid- 19 la ei în sat demonstrează că în multe sate infecțiile sunt aduse din spitale. Fie că unul din locuitorii satului lucrează într-o instituție medicală, fie că altul a fost la spital din cauza altor maladii și s-a infectat, aducând virusul în familie. De când s-a început epidemia, în satul Măgdăcești primele cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 au fost depistate la patru medici care lucrează în diferite instituții medicale din capitală. (…) Apoi, într-o discuție telefonică cu primarul comunei Miclești, Iurie Buga, aflu că în comună sunt mai multe cazuri de infecție cu Covid-19, dar prima persoană infectată a fost o angajată a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chișinău. De la ea s-au îmbolnăvit mai mulți”, scrie autoarea.

Un alt lucrător din sistemul medical a pierdut lupta pentru viață fiind răpus de COVID-19. Este vorba despre Igor Dorogoi, chirurg endoscopist, scrie Ziarul de Gardă. Acesta este cel de-al 12-lea cadru medial din R. Moldova care a decedat din cauza noului tip de coronavirus. Anunțul despre decesul bărbatului a fost făcut de rudele acestuia, dar și de reprezentanții Spitalului clinic municipal nr. 1 din Chișinău, care au postat un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook a instituției. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, deocamdată, nu a confirmat moartea medicului.

PR pe timp de pandemie în Chișinău și milioane, alocate fără licitație, pentru o firmă „de-a casei”, scrie portalul Anticorupție.md. La 22 aprilie curent, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, făcea poze pe fundalul câtorva unități de tehnică și anunța cu mult fast că a dat start lucrărilor de renovare a aleii pietonale de pe bulevardul Mircea cel Bătrân. După ce a plecat edilul, a fost retrasă și tehnica care a săpat câteva șanțuri la intersecția cu strada Petru Zadnipru, iar subdiviziunile Primăriei au rămas să se descurce cu licitațiile pentru desemnarea companiei care se va ocupa de reabilitarea aleii. „Din prea mare grabă”, autoritățile Capitalei așa și nu au organizat o licitație pentru identificarea agentului economic care va efectua lucrările. Întreprinderea municipală Exdrupo a fost desemnată „din oficiu” să reconstruiască aleea pietonală de pe Bulevardul Mircea cel Bătrân.

După starea de urgență, reîncep luptele pentru scoaterea guvernului de sub controlul președintelui”, opinează analistul și jurnalistul Igor Volnițchi, într-un interviu pentru Europa Liberă. El consideră că o moțiune de cenzură împotriva Guvernului ar fi ”Mai degrabă - un calcul la rece, pentru că opoziția înțelege că, scoțând guvernul de sub controlul politic al președintelui, diminuează șansele dumnealui la prezidențiale. Este o lovitură, o lovitură inclusiv de imagine, dar și o poziționare, totodată, pe care opoziția încearcă să o obțină acum, după încetarea stării de urgență.” Jurnalistul observă că există riscul ca cei doi lideri ai PAS și PPDA să-și compromită imaginea alături de grupul Candu și deputații din Partidul Șor.

După ce a fost înlăturat Plahotniuc, înlăturat cu participarea socialiștilor, sub ghidajul lui Kozak și (aflăm de la serviciile estoniene) FSB, unii nu-și puneau probleme etice, nu i-a deranjat rolul de idioți utili, deși s-au trezit cu Dodon deținând toate trei funcții supreme în stat și vorbind în interesul Rusiei de la tribuna ONU”, scrie analistul Nicolae Negru în Ziarul Național. ”Acum, când a venit timpul să fie înlăturată marioneta lui Dodon (care, la rândul său, e marioneta lui Putin), unora le-au zbârnâit în cap coardele morale, fiindcă pentru demisia Guvernului e nevoie și de voturile deputaților Șor și a foștilor deputați PD. E de-a mirării cât de mult le repugnă unora dintre cei care s-au înfrățit sau au aplaudat înfrățirea cu „diavolul” prorus înfrățirea cu „diavolul” proeuropean sau cu adepții „vițelului de aur”, de parcă deputații din Partidul Șor nu au fost aleși și ei de aceiași alegători? Paradox sau interes?”, se întreabă editorialistul.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău