GALERIE FOTO | Prima localitate inteligentă energetic din R. Moldova, datorită investițiilor UE. „Situația în ceea privește gazele naturale este dificilă, de aici și importanța sporită a proiectelor de eficiență energetică”

  • 13 Octombrie 2021 20:20
GALERIE FOTO | Prima localitate inteligentă energetic din R. Moldova, datorită investițiilor UE. „Situația în ceea privește gazele naturale este dificilă, de aici și importanța sporită a proiectelor de eficiență energetică”

Peste un milion de euro investiți în proiecte energetice au transformat localitatea Feștelița din raionul Ștefan-Vodă în primul sat inteligent energetic din Republica Moldova. Astăzi, în localitate a fost inaugurat un Centru de Excelență, în prezența localnicilor, oficialilor și a mai multor diplomați.

Satul Feștelița are un panou fotovoltaic propriu și câteva cazangerii pe bază de biomasă la grădiniță, școală și la Casa de Cultură. La primărie a fost instalată o centrală termică pe bază de peleți, iar instituțiile publice sunt izolate termic, astfel încât localitatea cheltuiește foarte puțină energie electrică. Facturile sunt tot mai mici și parcul fotovoltaic, construit pe locul fostei gunoiști din localitate, chiar aduce primele profituri, spune primarul Nicolae Tudoreanu.

„Ne aflăm la parcul fotovoltaic cu capacitatea de 312 kW, care va aduce venituri suplimentare în bugetul local de circa 800 de mii de lei anual. Iar instituțiile publice vor economisi peste un milion de lei anual, pentru că au  fost dotate cu panouri fotovoltaice, care produc energia electrică regenerabilă de sine stătător, au fațade termoizolate. Am construit centrale termice pe biomasă și am și plantat pe valea respectivă salcie și plop energetic, care între timp va deveni sursă pentru alimentarea cazangeriilor pe biomasă. Avem trei luni la rând de când facturile la energie electrică pentru grădiniță, școală și primărie sunt cu zero: controlul este intrare-ieșire. Atunci când e înnorat consumăm de la furnizorul de bază, când este soare - producem noi și livrăm în rețea”.

Modernă e și grădinița din localitate, care are colectoare solare pe acoperiș, astfel încât apa menajeră se încălzește de la soare. Directoarea instituției, Liuba Vozian, spune că grație surselor de energie regenerabilă, grădinița se încălzește mai bine.

„De azi am dat start la centrala termică pe biomasă. Simțim mai bine căldura decât atunci când ne încălzeam cu gaze naturale. Sperăm să facem economii, ca să procurăm necesarul pentru a crea condiții în grădiniță”.

Localitatea cu trei mii de locuitori s-a modernizat energetic inclusiv cu bani oferiți de Uniunea Europeană. Este vorba de jumătate de milion de euro. Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, spune că acest proiect este potrivit în contextul în care situația energetică este incertă.

„Aceste proiecte sunt cu adevărat impresionante. Beneficiile lor le putem vedea clar. În primul rând există beneficii pentru copii, cât și pentru toată populația care a învățat direct, din prima sursă, cum să economisească energia. În prezent, în Republica Moldova situația în ceea privește gazele naturale este dificilă, de aici și importanța sporită a proiectelor de eficiență energetică”.

Și România a investit în mai multe proiecte din localitate. Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, spune că Feștelița este un exemplu de succes, care poarte fi replicat și în alte regiuni.

„De-a lungul timpului în acest sat s-au întâmplat multe lucruri: unele cu profundă încărcătură istorică, altele mai recente. Exemple de bune practici, care demonstrează că dacă ai o idee și știi la ce uși să bați, poți prin îngemănarea acestor eforturi să ai și o grădiniță renovată, și o casă de cultură modernizată prin programul operațional comun „România-Republica Moldova”, să ai și eficiență energetică asigurată printr-un câmp de panouri fotovoltaice, să ai și o grădiniță cu o cazangerie modernizată cu fonduri europene. Toate aceste lucruri demonstrează că partenerii din Occident sunt serioși în ceea ce privește relația cu cetățenii Republicii Moldova, mă refer aici și la România, și la Uniunea Europeană, pentru că toate aceste proiecte au fost finanțate cu fonduri europene”.

Inițial, pentru acest proiect au fost alocați 800 de mii de euro, dintre care 500 de mii au fost bani oferiți de Uniunea Europeană. Ulterior, bugetul proiectului a fost majorat cu încă 200 de mii de euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău