GALERIE FOTO | O nouă unitate de salvatori și pompieri a fost inaugurată în localitatea Sănătăuca

  • 15 Noiembrie 2019 16:05
GALERIE FOTO | O nouă unitate de salvatori și pompieri a fost inaugurată în localitatea Sănătăuca

O nouă unitate de salvatori și pompieri construită conform standardelor europene a fost inaugurată în localitatea Sănătăuca, din raionul Florești. Începând de astăzi, unitatea de pompieri va activa în regim de 24 de ore pentru prevenirea și lichidarea situațiilor de urgență, iar datorită proiectului peste 25 mii de oameni din regiunea transnistreană se vor simți în siguranță

În noua unitate vor activa salvatorii și pompierii, care vor interveni în situații de risc pe teritoriul raioanelor Florești și Șoldănești, dar și în 12 localități din preajmă.

Unitatea salvatori și pompieri Sănătăuca dispune de condiții adaptate la standarde europene. Acolo sunt birouri de lucru, săli pentru pregătirea și antrenarea practică a salvatorilor și pompierilor, dar și boxe pentru autospecialele de intervenție.

Potrivit datelor IGSU, costul total al proiectului este de circa 6, 8 milioane de  lei.

Pompierii au organizat aplicații demonstrative pentru mai mulți copii din localitate, care au avut șansa să îmbrace uniforma de intervenție, dar și au stins incendii simulate cu stingătoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău