GALERIE FOTO | Lansarea culegerii „Anotimpuri și culori” - cântece pentru copii de Grigore Vieru

  • 14 Februarie 2019 16:31
GALERIE FOTO | Lansarea culegerii „Anotimpuri și culori” - cântece pentru copii de Grigore Vieru

Iubitorii operei lui Grigore Vieru au adus un omagiu regretatului poet, în ziua în care el ar fi împlinit 84 de ani. Printre aceștia au fost scriitori, compozitori, ziariști, oameni de cultură, profesori, elevi și copii.

La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost organizată o amplă manifestare dedicată poetului, iar la Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” a fost lansată culegerea „Anotimpuri și culori”, care include cântece pentru copii de Grigore Vieru, în prelucrarea muzicală de Eugen Mamot.

Tot astăzi,  zeci de oameni s-au adunat la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Chișinău pentru a-i aduce un omagiu poetului, născut într-o zi de 14 februarie, acum 84 de ani.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu a remarcat că Grigore Vieru constituie pentru noi un model moral, un model de scriitor implicat totalmente în viața cetății.

”El a cântat ca nimeni altul frumusețea limbii române, idealurile noastre românești. De asemenea, ca profesioniști ai scrisului, el ne-a rămas ca un model de scriitor. Grigore Vieru este iubit pentru sinceritatea și simplitatea scrisului său, o simplitate profundă, așa cum este cea a apei de izvor”, a accentuat Arcadie Suceveanu.

Mihai Cimpoi a afirmat că Grigore Vieru este un poet al copiilor și al celor maturi, un poet al tuturor. ”Ieri, la Iași, la o manifestare dedicată poetului, am menționat că în 1968 a apărut volumul său intitulat ”Numele tău”, care a reorientat literatura noastră, mentalitatea noastră estetică pe alt făgaș – pe făgașul normalității, cu revenire la valorile noastre, la izvoare, cum zicea el, la etic, estetic și la sacru”.

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, județul Hotin, în prezent raionul Briceni. El este autorul volumelor de versuri ”Alarma”, ”Muzicuțe”, ”Mama”, ”Numele tău”,  ”Aproape”, ”Un verde ne vede”, ”Taina care mă apără”, ”Rădăcina de foc” ș.a. Grigore Vieru este și autorul ”Abecedarului”. Opera sa a fost tradusă în engleză, rusă, germană, italiană, bulgară și în alte limbi. În 1988 i-a fost acordată cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii - Diploma de Onoare ”H. Ch. Andersen”. În 1996 a fost decorat cu ”Ordinul Republicii”. În 1990 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române, iar în 1993 -  membru corespondent al acesteia. S-a stins din viață la 18 ianuarie 2009 în urma unui accident rutier. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. În prezent, mai multe școli din R. Moldova, un bulevard din capitală și o stradă la Iași, România, îi poartă numele.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:90 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău