GALERIE FOTO | Lansarea colecției „România: Marea Unire 1918-2018. 100 de cărți”
-
28 Martie 2019 18:24
O colecție de cărți istorice consacrate Marii Uniri, întitulată „România: Marea Unire 1918-2018. 100 de cărți”, a fost lansată la Biblioteca Națională. Cele 100 de titluri cuprind 160 de volume, care au fost publicate în diferite perioade, atât în România, cât și în Republica Moldova și oferă o imagine asupra istoriografiei românești cu referire la unirea din 1918, transmite IPN.
Lucrările colecției au fost ordonate după trei perioade istorice în care au fost publicate. Prima secțiune cuprinde volume tipărite până în 1940 și descriu mișcarea națională din Transilvania, Basarabia și Bucovina, războiul pentru reîntregirea României, înfăptuirea și apărarea Marii Uniri. Din a doua secțiune fac parte cărțile publicate în anii 1945-1989, iar cea de-a treia se referă la perioada de după 1989.
Autorul proiectului, Aurel Ștefanachi, director la Editura Tipo Moldova (Iași), a declarat că prin editarea colecției s-a căutat să se creeze o simetrie între 100 de ani de la unire și 100 de cărți. „Sunt 100 de titluri de carte sau 160 de volume de clarviziune atunci când vorbim despre cum s-a petrecut, ce a însemnat acest eveniment pentru națiunea română. Veți găsi printre titluri lucruri absolut formidabile, de la autori semi-cunoscuți, până la istorici autori din Sfatul Țării”, a remarcat autorul.
Elena Pintilei, directoarea Bibliotecii Naționale, a subliniat că această colecție de carte reprezintă destinul țării. „Această cunună de cărți, sunt convinsă, este tezaurul acestei națiuni și va ocupa un loc de frunte la Biblioteca Națională”.
Prezent la eveniment, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a spus că această colecție este importantă pentru a înțelege exact „nu doar cine suntem, dar încotro ne îndreptăm cu toții”. Potrivit ambasadorului, fiecare din cele 100 de titluri trebuie privite ca un fel de „cărămizi într-un zid al cunoașterii”, care trebuie să fie solid, „un fundament care să ne permită să construim casa noastră comună”.
Doctorul în istorie Ion Negrei a menționat că „cele 100 de titluri de carte reprezintă o pagină strălucită din istoria noastră națională. Este vorba de pagina unității, identității și continuității”. „Aceste cărți sunt un maraton al adevărului științific”, a mai spus istoricul.
Colecția va fi păstrată la Biblioteca Națională.